Peste două decenii în slujba comunității: pompierul Marius Popescu a trecut în rezervă.

Plutonierul adjutant șef Popescu Gheorghe Marius, subofițer operativ principal în cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta-Turnu Severin, a trecut în rezervă după mai bine de 21 de ani petrecuți în structurile militare.

Încheierea carierei militare a fost marcată printr-o ceremonie condusă de prim-adjunctul inspectorului-șef, colonelul Stanciu Cristian. Acesta i-a adresat subofițerului cuvinte de apreciere și mulțumire pentru activitatea desfășurată în slujba comunității. În mesajul transmis cu acest prilej, reprezentanții ISU Mehedinți au evidențiat misiunile și provocările care i-au marcat parcursul profesional, precum și sprijinul oferit colegilor.

„De-a lungul carierei, a demonstrat profesionalism, devotament și respect față de misiunea de salvator, fiind un camarad pe care colegii s-au putut baza în momentele dificile”, se arată în comunicat.

Sub mesajul „Final de tură, un nou început!”, instituția i-a mulțumit pentru anii dedicați siguranței cetățenilor și i-a urat sănătate și împliniri în noua etapă a vieții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!