Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului Prevenirea și Analiza Criminalității și Poliției Orașului Vânju Mare au participat la activitatea „Orășelul Simțurilor”, organizată în localitatea Patulele de Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie (ASEF).
Evenimentul a oferit copiilor un cadru interactiv și educativ, în care aceștia au avut ocazia să descopere, să învețe și să interacționeze cu reprezentanții instituțiilor participante.

Polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive, adaptate vârstei copiilor, pe teme privind siguranța personală, prevenirea comportamentelor antisociale și adoptarea unui comportament responsabil.
Prin participarea la astfel de activități, polițiștii urmăresc consolidarea relației cu cei mici și promovarea unui comportament preventiv, contribuind la crearea unui mediu sigur pentru copii.
Siguranța copiilor reprezintă o prioritate pentru Poliția Română.





