„Programul regional de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al cancerului colorectal Sud-Vest Oltenia”, lansat oficial!

Astăzi, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, a avut loc conferința de lansare a proiectului „Programul regional de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al cancerului colorectal Sud-Vest Oltenia (ROCCAS 4 SVO)”, finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027.

Proiectul este implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu Asociația Mereu pentru Europa și are ca obiectiv realizarea unui amplu program de screening gratuit destinat locuitorilor din județele Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj și Mehedinți, cu prioritate pentru zonele rurale și comunitățile care au acces redus la servicii medicale.

În următorii patru ani, peste 25.000 de persoane vor beneficia de testări gratuite pentru depistarea precoce a cancerului colorectal, iar peste 31.000 de cetățeni vor fi informați și educați cu privire la importanța prevenției și a controlului medical.

Persoanele cu rezultate suspecte vor beneficia de colonoscopii gratuite, consiliere medicală și sprijin logistic pentru deplasare.

La eveniment, au fost prezenți reprezentanți ai administrației publice locale și județene din regiunea Sud-Vest Oltenia, cadre universitare, medici și specialiști din domeniul sănătății, precum și coordonatorii proiectului.

„Am transmis sprijinul Consiliului Județean Mehedinți pentru implementarea acestui proiect care aduce medicina mai aproape de oameni și promovează prevenția ca soluție durabilă pentru sănătatea comunității. Felicit Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Asociația Mereu pentru Europa și toți partenerii implicați pentru acest demers important, care poate salva mii de vieți și care consolidează colaborarea în regiunea noastră. Mult succes tuturor și multă sănătate!”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!