PSD este dispus să negocieze susținerea unui guvern condus de premierul desemnat Luca Niculescu, însă condiționează votul de schimbarea politicilor economice și a direcției de administrare a țării. Sorin Grindeanu a primit, în unanimitate, un mandat de negociere din partea conducerii partidului.
Liderul social-democraților a precizat că formațiunea nu va susține continuarea măsurilor de austeritate asociate guvernării Bolojan.

„Dacă această dorinţă nu există, vă spun de acum, că nu vor fi miniştri şi PSD-ul nu va vota”, a declarat Grindeanu, citat de Știrile ProTV, care preia News.ro.
În cadrul negocierilor, PSD urmărește compatibilitatea viziunii economice și sociale a premierului desemnat cu propriul program. Printre prioritățile prezentate de Grindeanu se numără rectificarea bugetară, aprobarea bugetului pentru 2027 și măsuri pentru reducerea costurilor energiei.

„Un premier nou trebuie să vină cu o altă direcție: relansarea economiei, investiții, locuri de muncă și protejarea puterii de cumpărare. PNL și USR vorbesc deja despre condiții și funcții. PSD vorbește despre programul de guvernare și despre ce trebuie făcut pentru România. PSD îl va susține pe premierul desemnat, Luca Niculescu, dacă această construcție înseamnă ceea ce România așteaptă de luni de zile: stabilitate politică și SCHIMBAREA DIRECȚIEI ECONOMICE.”, transmite senatorul social – democrat Oana Buzatu.
Participarea social-democraților cu miniștri în viitorul Executiv rămâne deschisă. Grindeanu urmează să prezinte conducerii partidului opțiunile rezultate din discuțiile cu Luca Niculescu, înaintea unei decizii privind susținerea cabinetului.





