Severinean depistat băut la volan! Bărbatul avea o alcoolemie de 0,73.

Seara trecută, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Drobeta -Turnu Severin au depistat, în trafic, un bărbat de 38 de ani, din Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism bulevard Nicolae Iorga, în municipiu, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!