Șofer băut criță, descoperit conducând haotic!

Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată despre faptul că șoferul unui autoturism conduce haotic pe D.J. 606 B.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Șimian, persoana în cauză fiind depistată în trafic pe sectorul de drum sesizat. Din verificări, polițiștii au stabilit că este vorba de un conducător auto de 47 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a reieșit o concentrație de 0,75 % mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost condus la Spitalul județean Drobeta Turnu Severin, pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.