Poliția orașului Vânju Mare a fost sesizată de un bărbat de 37 de ani, din comuna Gruia, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de altă persoană.
Din cecetările efectuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vânju Mare, s-a stabilit că, pe fondul unui conflict spontan și a băuturilor alcoolice, bărbatul de 37 de ani ar fi fost lovit, cu un obiect contondent în zona capului, de un alt tânăr de 18 de ani, din aceeași localitate.
Bărbatul de 37 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, tânărul de 18 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare. A fost dispuă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Se continuă cercetările în dosarul penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.




