Polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni care au vizat reducerea accidentelor rutiere, prin combaterea încălcării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și marfă. Acțiunea s-a desfășurat pe sectoarele de drumuri naționale și județene, iar polițiștii au urmărit depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise, verificarea respectării perioadelor de conducere şi de odihnă, precum și deţinerea certificatului de competenţă profesională de către conducătorii acestor categorii de autovehicule.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 264 de autovehicule, fiind aplicate 168 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 40.000 de lei.
Totodată, polițiștii au retras 21 de certificate de înmatriculare, 6 seturi plăcuțe cu numărul de înmatriculare și au reținut 4 permise de conducere.
De asemenea, au fost fost efectuate 96 de testări cu privire la consumul de alcool si substanțe interzise.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.





