Trei tineri polițiști, încadrați la IPJ! Șefa de promoție a Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina a ales să lucreze în Mehedinți.

Trei absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, promoția 2025, au ales să își desfășoare activitatea profesională în cadrul IPJ Mehedinți, unul dintre aceștia fiind chiar șefa de promoție, originară din județul Mehedinți.

Cei trei tineri polițiști au finalizat perioada de pregătire cu rezultate foarte bune, demonstrând seriozitate, disciplină și implicare.

Alina are 21 de ani este din Mehedinți și își va desfășura activitatea la Secția de Poliție Baia de Aramă. Eduard are 21 de ani, este din Craiova, Dolj și va lucra în cadrul SICE. Ștefan are 20 de ani, este din județul nostru și va lucra la Postul de Poliție din Gârla Mare.

Performanța șefei de promoție, clasată pe primul loc la nivel național, reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate mehedințeană și confirmă valoarea profesională a noii generații de polițiști.

Alegerea de a reveni și de a profesa în județul natal reflectă dorința acestora de a contribui direct la siguranța comunității în care au crescut. Cei trei vor fi încadrați în structurile Inspectoratului, unde vor pune în practică cunoștințele dobândite în școală.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți îi felicită pe cei trei absolvenți pentru rezultatele obținute și le urează succes la început de drum, asigurându-i de sprijinul întregului colectiv. Prezența lor întărește capacitatea instituției de a răspunde prompt nevoilor de siguranță ale cetățenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!