În perioada 14 – 17 august 2025, Municipiul Orșova își deschide porțile pentru o nouă ediție a evenimentului dedicat Zilelor Municipiului Orșova – un festival al bucuriei, muzicii și tradițiilor, care transformă orașul de la malul Dunării în centrul distracției estivale.
„Timp de patru zile, locuitorii și turiștii sunt invitați să se bucure de concerte live cu artiști de top, show-uri spectaculoase și experiențe culinare de neratat. Pe scena principală, vor urca nume consacrate ale muzicii românești precum: Bere Gratis, The Urs, Vanessa, Andrei Bănuță, Bibi, dar și artiști de muzică populară și folclor autentic – Liliana Laichici, Carmen de la Sălciua, Dumitru Stoicănescu, Ciprian Pop, Roberta Crintea, Ansamblul Craitele Banatului și mulți alții. Atmosfera va fi întreținută de Irina Drăghiea, gazda evenimentului. Finalul evenimentului, cu focul de artificii, va aduce lumina și culoare pe cerul festivalului, iar pentru cei mici (și nu numai), va fi amenajat cel mai mare și frumos parc de distracții din zonă, cu trambuline, carusele și multe alte atracții care vor face deliciul întregii familii.”, transmite primarul municipiului Orșova, Adrian Cican.
În zona de food court & food trucks, vizitatorii vor descoperi un adevărat paradis gastronomic: de la preparate tradiționale românești – sarmale, mămăligă cu brânză, grătare suculente – până la preparate internaționale – burgeri artizanali, taco-uri și deserturi delicioase, toate pregătite de bucătari talentați. Nu vor lipsi băuturile răcoritoare, berea rece și sucurile naturale – perfecte pentru zilele calde de vară.
Accesul este liber. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Orșova, în parteneriat cu Autentic Events.
Programul complet al evenimentului:
JOI, 14 AUGUST 2025:
SEARĂ DE PETRECERE CU CARMEN IENCI ȘI TARAFUL CRISTIAN INCHESCU
ARMIN NICOARĂ ȘI CLAUDIA PUICAN
GEORGIANA VIȚA.
VINERI, 15 AUGUST 2025:
NATALIA POPESCU
DAVID COADĂ
DUMITRU STOICĂNESCU
CARMEN DE LA SĂLCIUA
BIBI
BERE GRATIS.
SÂMBĂTĂ, 16 AUGUST 2025:
ȘOAVĂ EVA HRISSA
OANA ȘI GHEORGHIȚA CASAPU
LILIANA BUNCEANU
CIPRIAN POP
ROBERTA CRINTEA
VANESSA
THE URS.
DUMINICĂ, 17 AUGUST 2025:
RUSNAC MARIA ANESIA
DORIANA TALPEȘ ȘI FORMAȚIA CONDUSĂ DE GRIGORE VULCĂNESCU
ROXANA GOIA
LILIANA LAICHICI ȘI CRĂIȚELE BANATULUI – OANA STANCA ȘI LUMINIȚA SAFTA
THE CASE
ANDREI BĂNUȚĂ.
Ultima seară de petrecere se va încheia cu un foc de artificii.