Patru bărbați care schimbau valută fără autorizație au fost prinși în Drobeta-Turnu Severin, în zona „Dunărea”. Aceștia au primit amenzi în total de 45.000 de lei, iar autoritățile au confiscat lei și valută în valoare de peste 580.000 de lei.

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin, inspectori antifraudă din cadrul ANAF și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, pentru prevenirea și combaterea operațiunilor de schimb valutar neautorizat. În cadrul activităților, au fost identificate patru bărbați care efectuau operațiuni de schimb valutar fără autorizație, fiind aplicate patru sancțiuni contravenționaleîn valoare totală de 45.000 de lei. De asemenea, a fost confiscată suma totală de 580.489 de lei, reprezentând 370.551 de lei, 32.794 de euro, 6.038 de dolari americani, 160 de dolari canadieni, 854 de lire sterline și 4.500 de forinți.”, transmite IPJ Mehedinți.

Polițiștii continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor care încalcă legislația în domeniul economic.





