În baza probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, cei cinci bărbați cu vârste cuprinse 28 și 38 de ani, toți din județul Olt, care au sustras televizoare în valoare de 50.000 euro dintr-un autotren, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul IPJ Mehedinți.

Cercetările continuă sub sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și punearea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
Amintim: în urma punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară, pe raza județului Olt, polițiștii din cadtul SIC Mrhedinți au identificat și ridicat mai multe bunuri de interes pentru cauză.

Printre bunurile ridicate se numără 13 televizoare marca Samsung, cu diagonala de 163 cm, dintre care 11 sigilate, în ambalajele originale, unul desigilat, dar păstrat în cutia originală, și unul utilizat, aflat în stare de funcționare. De asemenea, au fost ridicate sumele de 30.400 de lei, 3.750 de euro și 20 de lire, 79 de articole pirotehnice din categoria P1, telefoanele mobile ale persoanelor cercetate, precum și o autoutilitară, despre care există indicii că ar fi fost folosită la comiterea faptei.





