Procurorii din Gorj au plasat sub control judiciar un bărbat cercetat în dosarul inspectorilor RAR Mehedinți, care au emis ITP-uri false pentru utilaje agricole.

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus, în data de 10.06.2026, luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul C.L., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată (6 acte materiale) şi instigare la fals intelectual în formă continuată (12 acte materiale). Din mijloacele de probă administrate până în prezent, a rezultat că, în luna octombrie a anului 2023, inculpatul C.L. a pretins şi primit de la 6 persoane, în schimbul folosirii unei influenţe reale asupra unor funcţionari publici, respectiv doi inspectori din cadrul RAR Mehedinţi, pentru a-i determina pe aceştia să facă un act contrar atribuţiilor de serviciu, respectiv să se deplaseze în mod nelegal, în afara razei lor teritoriale de competenţă, în localitatea Plopşoru, judeţul Gorj, pentru a efectua, cu încălcarea normelor în vigoare, verificarea unor utilaje aparţinând celor 6 persoane, cunoscând că utilajele prezintă mai multe defecţiuni tehnice. Inculpatul C.L. a pretins şi primit câte 200 de euro pentru fiecare utilaj agricol de la cele 6 persoane, în total suma de 2000 de euro şi i-a asigurat pe proprietari că defecţiunile vor fi trecute cu vederea. De asemenea, inculpatul C.L. i-a determinat pe cei doi inspectori din cadrul RAR Mehedinţi să întocmească în fals mai multe înscrisuri, respectiv cărţi de identitate şi certificate de inspecţie pentru vehicule, în sensul de a consemna, în mod necorespunzător adevărului, faptul că inspecţiile tehnice au avut loc la o altă dată decât cea reală, la sediul RAR Mehedinţi, situat în mununicpiul Drobeta Turnu-Severin şi că nu s-ar fi constatat nereguli. În realitate, activitatea de inspectare a utilajelor a avut loc la data de 14.10.2023 pe raza teritorială a comunei Plopşoru, judeţul Gorj, iar după aproximativ două săptămâni, inculpatul C.L. a preluat de la inspectorii RAR Mehedinţi înscrisurile falsificate şi le-a remis proprietarilor. Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, urmând a fi dispuse în continuare măsuri legale.”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
(Sursa foto Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj: Impact în Gorj)




