Cei doi frați arestați pentru furtul de 100.000 de euro din Orșova au cerut să fie cercetați în libertate. Instanța le-a respins solicitările.

Cei doi bărbați de 52, respectiv 39 de ani din județul Timiș – frați – arestați preventiv în dosarul privind furtul a aproximativ 100.000 de euro dintr-o locuință din Orșova au încercat să obțină înlocuirea măsurii privative de libertate cu măsuri mai blânde, însă instanța a decis că aceștia vor rămâne în arest. Conform informațiilor din dosar, unul dintre inculpați a solicitat să fie plasat sub control judiciar, iar cel de-al doilea a cerut înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Judecătorii au analizat argumentele formulate de apărători, dar au apreciat că nu există motive care să justifice schimbarea măsurii preventive. În consecință, cererile au fost respinse, iar cei doi inculpați vor rămâne în arest preventiv.

„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orşova în dosarul de urmărire penală nr. 132/234/P/2026. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Ţ.I. cercetat pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de furt calificat şi de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, pe o durată de 30 de zile. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Ţ.E.C., cercetat pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de furt calificat şi de complicitate morală la infracţiunea de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, pe o durată de 30 de zile. Respinge, ca neîntemeiată, solicitarea inculpaţilor de respingere a propunerii de luare a măsurii arestării preventive, respectiv de luare a măsurii arestului la domiciliu pentru inculpatul Ţ.I. şi a măsurii controlului judiciar pentru inculpatul Ţ.E.C. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor Ţ.I. şi Ţ.E.C. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu av. Tufă Claudiu, pentru inculpatul Ţ.I., în cuantum de 531 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu av. Cotarcea Ramona, pentru inculpatul Ţ.E.C, în cuantum de 531 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului.”, conform deciziei Judecătoriei Orșova.

Anchetatorii au stabilit că, în urma furtului comis dintr-o locuință din Orșova, au fost sustrase suma de aproximativ 70.000 de euro și bijuterii din aur, prejudiciul fiind de 100.000 euro. În urma investigațiilor desfășurate de polițiști și procurori, suspecții au fost identificați, reținuți și ulterior arestați preventiv.

Conform anchetei, suspecții ar fi pătruns în locuința victimei prin efracție, având fețele acoperite cu cagule pentru a nu fi identificați. Aceștia ar fi sustras aproximativ 70.000 de euro în numerar dintr-un seif, precum și mai multe bijuterii, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 100.000 de euro. Pentru a-și pierde urma, cei doi ar fi folosit –  la plecarea de la locul faptei – un autoturism echipat cu plăcuțe de înmatriculare false. În urma investigațiilor desfășurate de polițiștii din cadrul SIC, suspecții au fost identificați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!