Funcționara DAS Drobeta Turnu Severin, inițial reținută pentru w4 de ore în dosarul falsificării certificatelor de handicap, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Amintim: ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Drobeta Turnu Severin au reținut, pentru 24 de ore, o femeie de 39 de ani, din comuna Șimian. Totodată, polițiștii au dispus măsuri asigurătorii pentru 25 de imobile, până la concurența sumei de 1.384.891 de lei, astfel că prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost acoperit integral.

Oamenii legii au pus în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Mehedinți, la locuințele a 21 de persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals. Astfel, în cursul anului 2025, D.G.A.S.P.C. Mehedinți a sesizat faptul că două persoane au depus cereri pentru încadrare în grad de handicap, respectiv revizuire în grad de handicap, la care au anexat documente medicale despre care exista suspciunea că sunt false.
Conform anchetei, în perioada 2019-2025, o femeie, de 39 de ani, din comuna Șimian, ar fi falsificat documente medicale pentru 23 de persoane, documente care au fost înmânate beneficiarilor și care au fost folosite pentru întocmirea dosarelor medicale, pentru completarea acestora și pentru a convinge comisia de evaluare și încadrare în grad de handicap că persoanele respective suferă de anumite afecțiuni medicale. Ulterior, actele medicale au fost folosite la D.G.A.S.P.C. Mehedinți și în baza acestora, pentru toate cele 23 de persoane au fost emise certificate de încadrare în grad și tip de handicap, iar beneficiarii au primit indemnizații necuvenite în valoare de 1.384.891 de lei. Polițiștii au pus în aplicare 21 de mandate de aducere.




