Începând de astăzi, liberalii au un nou reprezentant în cadrul Consiliului Județean Mehedinți, după vacantarea postului (prin demisia liberalei Ana Maria Antonie). Este vorba despre Costinel Manuel Licsari, care a depus jurământul de credință, preluând, oficial, funcția de ales județean.
„Astăzi, a depus jurământul, în calitate de consilier județean, domnul Licsari. Mă voi baza pe atât pe experiența cât și buna credință ale dumnealui în ceea ce privește activitatea pe care o va derula în cadrul forului județean. Îl felicit și sunt convins că vom colabora bine!”, declară, la finalul ședinței de consiliu, președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu.
Costinel Manuel Licsari are 38 de ani, este căsătorit și lucrează în domeniul privat. Liberalul face parte din categoria persoanelor cu dizabilități, însă, acest lucru nu l-a oprit în a-și contura o carieră și a-și urma visul. Din contră: pornind de la dorința de a dovedi că și persoanele vulnerabile pot reuși în viață, Licsari a luptat pentru drepturile acestei categorii, fiind una din vocile vehemente la problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. Din noua postură – cea de ales județean – își propune să promoveze proiecte prin care aceste persoane să fie integrate în societate, oferindu-le drepturi esențiale.
„Îmi propun, pentru viitoare activitate din Consiliul Județean, să inițiez și să particip ctiv la promovarea unor proiecte care să sprijine județul și cetățenii din Mehedinți. Mă voi axa, însă, la fel ca până acum, pe problemele persoanelor cu dizabilități și pe identificarea unor soluții viabile pentru aceste probleme. Fac parte din această categorie a persoanelor vulnerabile și știu exact care sunt problemele cu care se confruntă. Consider că aceste persoane nu sunt integrate așa cum ar trebui în viața socială. Pornesc de la exemplul cel mai la îndemână: nu există rampe de acces la multe instituții publice, pentru a oferi acces și persoanelor cu dizabilități. Sunt convins că, primind și sprijinul colegilor cosilieri județeni, voi pune umărul la soluționarea unei părți din aceste deficiențe.”, declară Costinel Manuel Licsari, la preluarea mandatului de ales județean.
Consiliul Județean Mehedinți este reprezentat de 30 de aleși: 18 ai Partidului Social – Democrat, 9 ai Partidului Național Liberal și 3 ai AUR.