„De unde scoateți banii, acum?”: România a pierdut procesul privind achiziția de vaccinuri anti-Covid.

România a pierdut procesul cu Pfizer privind achiziția de vaccinuri anti-Covid și este obligată să preia toate dozele rămase și să plătească integral contractul: aproximativ 600.000.000 de euro. Decizia vine după ce autoritățile române au refuzat să mai accepte livrările, invocând scăderea nevoii de vaccinuri. Decizia este executorie, însă nu este definitivă și poate fi atacată.

„Deciziile iresponsabile ale foștilor miniștri ai USR, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, ne-au lăsat o gaură de 3 miliarde în buget într-un moment în care fiecare leu contează pentru țară. Nota de plată include acum și dobânzi penalizatoare. Acum se explică de ce a fost atâta luptă pentru a găsi resurse pentru pachetul de solidaritate și de ce PSD a insistat pe surse sigure de finanțare. Era clar că unii se așteptau să fim buni de plată pentru erorile din trecut. Îi întreb direct pe partenerii de guvernare: de unde scoateți banii acum? Care este sursa de finanțare pentru acest dezastru? Tăiați din banii mamelor sau măriți impozitele persoanelor cu dizabilități și ale celor cu boli cronice?”, transmite senatorul social-democrat Oana Buzatu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!