Consiliul Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit astăzi la Drobeta-Turnu Severin, în cadrul unei ședințe dedicate stabilirii priorităților formațiunii pentru noua sesiune parlamentară.

La reuniunea organizată în județul Mehedinți, participă lideri și parlamentari ai partidului, printre aceștia aflându-se și președintele AUR, George Simion.
Înaintea ședinței Consiliului Național de Conducere, mai mulți reprezentanți ai formațiunii au participat la o deplasare pe Dunăre, în zona Cazanelor Dunării. Aceștia au vizitat principalele obiective turistice din zonă, inclusiv sculptura în stâncă reprezentând Chipul lui Decebal.
Imagini de la deplasare au fost publicate pe rețelele de socializare de mai mulți membri ai partidului. La croazieră a participat și George Simion.

Reuniunea de la Drobeta-Turnu Severin are loc înaintea începerii noii sesiuni parlamentare, conducerea AUR, urmând să discute direcțiile politice și prioritățile legislative ale formațiunii pentru perioada următoare.

(Sursa foto/captură video:Ciornei Daniel/Spau Dumitru/Cristian Sipos)




