Peste o lună, opt primari pleacă acasă, după ce, în iunie, au pierdut alegerile în fața adversarilor politici.

La sfârșitul lunii octombrie, conform legii, expiră mandatele primarilor în funcție, astfel, că noile administrații locale își vor prelua mandatele. Există opt primari în funcție care au pierdut alegerile la scrutinul din iunie, astfel că vor pleca acasă, iar funcțiile de primar vor fi preluate de politicienii care au câștigat alegerile locale. Conform OUG 21/2024, mandatele aleșilor locale trebuie să fie validate de către Judecătorie. Începând cu data de 27 septembrie 2024, judecătoriile au la dispoziție maxim 20 de zile să facă acest lucru (până cel târziu pe data de 16 octombrie). Instanțele vor comunica încheierile de validare ale mandatelor de consilieri locali și județeni, de primari și președinți de CJ, care vor fi transmise prefecturilor. Ulterior, prefecții din țară vor emite Ordine prin care consiliile locale vor fi convocate la ședințele de constituire la noilor consilii locale. În cadrul acestor ședințe de constituire, consilierii și primarii vor depune jurămintele, apoi își vor prelua oficial funcțiile. După aceste ședințe de constituire și depunere a jurămintelor, în maxim 3 zile, vor fi emise Ordine de constatare a validării componenței consiliilor locale. Așadar, este de așteptat ca, la finalul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, noii aleși locali, votați în iunie, să își înceapă mandatele. Astfel, scrutinul din 9 iunie a adus câteva schimbări în configurația administrativă și politică a județului și, implicit, la conducerea primăriilor din județul Mehedinți. Mai mulți primari își pierd mandatele.

În comuna Gârla Mare, social – democratul Dumitru Baicu, aflat la conducerea primăriei încă din 2008, își pierde mandatul, în fața liberalului Constantin Marius Bărăitaru. Localitatea este una dintre comunele în care proiectele și investițiile au întârziat să apară, cetățenii neavând apă potabilă, canalizare sau asfalt. Pe ultima sută de metri, edilul în funcție a găsit de cuviință să cheltuiască în mod bizar banii publici, astfel că a achiziționat servicii de dezinsecție la exterior, de pe SEAP, în cadrul unui contract în valoare de peste 10.000 euro.

În comuna Hinova, social – democrații au pierdut primăria în fața liberalilor, acolo unde Dan Ghițan l-a învins pe primarul în funcție, Ionică Moți.

În comuna Devesel, fostul primar al localității, liberalul Fabian Drocan, revine pe funcție, după ce s-a impus în fața actualului primar, social –democratul Valentin Popescu.

În comuna Vlădaia, liberalul Ovidiu Pîrșan s-a impus în fața social – democratului Viorel Spuză, cel care conduce primăria din 2012. Ovidiu Pîrșan este actor și face parte din distribuția filmului „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”.

În Ilovița, liberalii au pierdut primăria în fața social – democraților. Edilul în funcție Ștefan Pătășanu s-a plasat după contracandidatul său de la PSD, Dănuț Șonc.

În comuna Greci, social – democrata Aurelia Mosoarcă a pierdut primăria în fața liberalului Mihai Giurescu.

În Oprișor, edilul în funcție, social – democratul Constantin Gîrleanu pierde funcția de primar, în fața liberalului Ionuț Mălinescu.

Totodată, în comuna Butoiești, liberalii au suferit o înfrângere în fața social – democraților. Edilul în funcție Valentin Sălceanu, aflat din 2016 la cârma primăriei, pierde funcția de primar, în fața PSD-istului Ionuț Bosoancă.

O situația aparte este înregistrată în comunele Husnicioara și Prunișor, unde actualii primari vor părăsi scaunele de primari. În aceste două localități, două femei au reușit să câștige voturile comunității și vor conduce primăriile în următorii patru ani. Actualii primari nu au mai avut voie să candideze, în urma unor interdicții ale Agenției Naționale de Integritate. Astfel, în Husnicioara, localitate condusă, actualmente, de Emanoil Crețescu (cel care nu a mai candidat la scrutinul din iunie), conducerea primăriei va fi asigurată, din această toamnă, de tânăra Antonia Trușcă. Liberala s-a impus în fața contracandidatei sale social – democrata Rebeca Crețescu (sora actualului edil). Antonia Trușcă este fiica primarului celei mai mari comune din județ, Șimian – Constantin Trușcă.

În Prunișor, social – democrata Loredana Vîlcu s-a impus în fața liberalului Ciprian Măciucă. Loredana Vîlcu este soția actualului edil al comunei, Emilian Vîlcu, care, de altfel, nu a putut candida la scrutinul din iunie, ca urmare a unei interdicții a ANI.