PNL Mehedinți a depus candidaturile pentru Parlament.

Candidații susținuți de PNL Mehedinți, la Parlamentul României, și-au depus, astăzi, dosarele de candidatură și semnăturile de susținere, fiind însoțiți de președintele Virgil Popescu și de membri liberali.

„Am fost, astăzi, alături de colegii mei liberali la depunerea dosarelor pentru candidatură în Parlament. Vom avea o campanie decentă, bazată pe proiecte concrete. Nu vom veni cu mesaje populiste, cum încearcă să facă alte partide. Nu vom încerca să ne construim un viitor politic pe necazurile oamenilor. Avem o echipă de candidați puternici pentru Parlamentul României și cel mai bun candidat la președinția României: Nicolae Ciucă”, declară vicepreședintele PNL Mehedinți, Constantin Trușcă.

Lista PNL Mehedinți, pentru Camera Deputaților, este deschisă de Mihai Culeafă, vicepreședintele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, iar lista este completată de Alin Iuliu Udriște (fost director al Societății Naționale a Apelor Minerale și actual deputat), Scarlat Dan, Șurcă Daniela.

 „Vin în fața dumneavoastră, a mehedințenilor, cu angajamentul că, deși nu sunt mehedințean, voi întreprinde toate demersurile pentru o dezvoltare armonioasă a județului. O serie de motive mă leagă de decizia de a candida pe listele din județul Mehedinți. Îmi propun, pentru Mehedinți și mehedințeni să aduc ceea ce lipsește zonei și locuitorilor: implicare pentru dezvoltarea turismului și scoaterea acestui județ din zona gri din punct de vedere economic.  În calitate de vicepreședinte al ANPC, mereu, am fost aproape de colegii din județul Mehedinți, iar întâmplarea nefericită de acum o lună –  când peste 100 de copiii au ajuns la spital, din cauza mâncării primite în școli – m-a apropiat și mai mult de acest județ. La momentul respectiv, m-am implicat pentru a evita ca astfel de situații să se repete. Este inadmisibilă o astfel de întâmplare. Mi-am aplecat atenția asupra acestui subiect și am luat măsuri imediate pentru a împiedica și alte astfel de situații. De altfel, de organizașia PNL Mehedinți, mă leagă multe momente importante, căci, mereu, i-am sprijinit pe liberalii din acest județ. M-am implicat activ inclusiv pentru atragerea de fonduri pentru dezvoltarea comunităților locale, pentru ca dumneavoastră, cetățenii din Mehedinți, să aveți parte de condiții mai bune. Am convingerea că veți veni alături de mine, pentru un Mehedinți mai prosper!”, declară candidatul Partidului Național – Liberal pentru Camera Deputaților, Mihai Culeafă.

„Astăzi, alături de colegii mei din PNL Mehedinți, am depus candidatura pentru un nou mandat de deputat – un pas esențial în continuarea angajamentului meu pentru dezvoltarea economică a județului Mehedinți. Ca administrator al uneia dintre cele mai mari afaceri din județ, știu exact ce presupune să creezi locuri de muncă și să contribui la creșterea economică locală.  Am avut, de asemenea, ocazia să acumulez o experiență solidă în sectorul public, în calitate de Director General al Societății Naționale a Apelor Minerale S.A., unde am condus echipe de peste 100 de oameni și am reușit să creștem profitul companiei an de an. Timp de 8 ani, în calitate de consilier județean, am avut ocazia să înțeleg îndeaproape problemele județului, a fiecărei localități, nu doar la nivel teoretic. Cunosc dificultățile și am soluții clare pentru a le rezolva. Am identificat clar direcțiile prioritare pe care le voi susține pe toată perioada mandatului meu: susținerea IMM-urilor, dezvoltarea turismului și atragerea fondurilor europene. Acestea sunt soluții reale care pot stimula creșterea economică și pot îmbunătăți nivelul de trai al comunității noastre. Un om, o viziune și multă perseverență!”, declară Alin Udriște, actual deputat (mandat preluat odată cu preluarea, de către Virgil Popescu, a mandatului de europarlamentar și vacantarea postului de deputat în Parlamentul României.).

Lista PNL Mehedinți pentru Senatul României este deschisă de actuala senatoare Stela Firu. De altfel, Dincă Adrian și Trancotă Daniela completează lista PNL pentru Senat.

„Sunt onorată să deschid, din nou, lista la Senat din partea PNL Mehedinți. Le mulțumesc celor peste 40.000 de mehedințeni care au semnat pentru susținerea candidaturii lui Nicolae Ciucă și a echipei de parlamentari! Le mulțumesc și colegilor liberali pentru încrederea acordată! În actualul mandat, am activat, în cea mai mare parte, în domeniul sănătății și am fost și membră în comisia de apărare. În mandatul următor, îmi propun, cu ajutorul colegilor liberali, să avem o nouă lege a sănătății, prin care să rezolvăm problema accesului greoi al pacienților la serviciile medicale. Îmi doresc să avem un culoar al pacientului, cu acces facil”, declară Stela Firu.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare debutează pe 1 noiembrie și se încheie pe 30 noiembrie 2024, la ora 7:00. Alegerile parlamentare se desfășoară pe data de 1 decembrie 2024. Votarea se va încheia la ora 21:00, însă, alegătorii care se află într-o secție de votare, dar și persoanele care se află la rând, în afara sediului secției de votare, pentru a intra în locul de votare, pot să își exercite dreptul la vot până la cel mult ora 23:59.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!