PSD propune patru măsuri urgente în sesiunea extraordinară a Parlamentului. Senatorul de Mehedinți Oana Buzatu: „Românii au nevoie de decizii rapide și de măsuri care le protejează nivelul de trai”.

Protejarea puterii de cumpărare a populației, sprijinirea sistemului sanitar, menținerea facilităților pentru achiziția de locuințe și susținerea cadrelor didactice reprezintă principalele obiective ale Partidului Social Democrat în sesiunea extraordinară a Parlamentului. Formațiunea a anunțat un pachet de patru inițiative legislative pe care le consideră prioritare în contextul provocărilor economice și sociale cu care se confruntă România. Senatorul PSD de Mehedinți, Oana Buzatu, susține că măsurile propuse răspund unor probleme concrete cu impact direct asupra nivelului de trai al populației și că acestea trebuie adoptate fără întârzieri.

„Românii au nevoie de decizii rapide și de măsuri care le protejează nivelul de trai. Exact asta propune PSD în sesiunea extraordinară a Parlamentului. Nu putem vorbi despre responsabilitate în timp ce prețurile cresc, spitalele duc lipsă de personal, familiile sunt împovărate de costuri suplimentare, iar profesorii riscă să piardă un drept câștigat. De aceea, PSD a inițiat patru proiecte esențiale:
- – reducerea prețurilor la carburanți, prin măsuri care să limiteze scumpirile și să combată inflația;
- – menținerea TVA de 9% pentru locuințele achiziționate prin antecontracte, astfel încât românii să nu plătească nota de plată pentru erorile statului;
- – deblocarea angajărilor în sistemul de sănătate, în limita bugetelor aprobate și în funcție de necesarul fiecărui spital;
- – prelungirea perioadei în care cadrele didactice își pot utiliza prima de merit, finanțată din fonduri europene.
În același timp, PSD va analiza cu responsabilitate proiectele restante din PNRR. Vom vota doar acele inițiative care respectă interesul României, consolidează instituțiile statului și includ amendamentele necesare pentru a produce efecte reale, nu avantaje politice. Ca senator de Mehedinți, voi susține fiecare proiect care aduce stabilitate, echitate și sprijin pentru cetățeni.”, transmite senatorul PSD Mehedinți, Oana Buzatu.





