Regizorul din umbra politicii mehedințene: mărirea impozitelor l-a trezit din adormire administrativă pe fostul primar Gherghe.

Ședința de astăzi a consiliului local Drobeta Turnu Severin a reprezentat momentul în care hotărârea de mărire a taxelor și impozitelor a fost intens discutată de către aleșii locali. Printre aparițiile remarcabile ale ședinței se află și fostul primar al Severinului, Constantin Gherghe, care, astăzi, pare că s-a pus la punct cu ce se întâmplă în orașul pe care îl reprezintă – din postura de consilier local. Revenit după mai multe absențe de la ședințele de consiliu local, Gherghe a luat act de decizia colegilor săi din consiliu de a majora taxele și impozitele locale, urmărind filmarea pusă la dispoziție de reprezentanții primăriei. Cum domnia sa nu a catadicsit să se prezinte la ședința din luna decembrie, în care s-a votat mărirea impozitelor, Gherghe a analizat, acum situația și nu s-a oprit aici. În stilul în care deja ne-a obișnuit de-a lungul timpului, fostul edil a luat cuvântul în sală și – ca un profesor care își scoate elevii nepregătiți la tablă – a împărțit în stânga și în dreapta (cu precădere stânga, întrucât așa s-a poziționat domnia sa în sală) povețe administrative. Cu o franchețe ieșită din comun, politicianul cu state vechi a recunoscut că a lipsit de la ședința cu pricina și i-a tras de mânecă pe aleșii locali – că au făcut și au dres, dar nu au făcut bine. După ce, cu tact, i-a sfătuit pe aleșii locali, Gherghe s-a retras din centrul atenției, ca un actor care și-a jucat rolul și acum, așteaptă să savureze spectacolul oferit de colegii săi.

„Eu acum am văzut ce s-a întâmplat (nr la ședința de consiliu local din decembrie) și cred că problema merită o discuție tehnică. Nu discutăm despre fondul problemei și al hotărârii de consiliu în baza căreia sunt stabilite cote pentru impozitare. Se pune problema unei adaptări a înscrisului pe procesul – verbal: aprobarea  unei hotărâri de consiliu local și mențiunile ulterioare, făcute în procesul – verbal: adică modul în care s-a derulat ședința de consiliu local. Eu am două remarci: una care privește îndreptarea erorii materiale: consider că această exprimare și această soluție nu sunt tocmai cele mai fericite. A doua este adaptarea înscrisurilor la realitatea care s-a derulat atunci. Înțeleg că s-a dat vot pe amendament și apoi, s-a dat vot pe proiect, iar discuția este dacă sunt valide ambele – și separat și împreună – proiectul și amendamentul. Discutăm despre forma proiectului de hotărâre. Las pe fiecare să voteze în forma în care consideră că este legal. Eu am vrut să mă conving cum s-a desfășurat votul în sala de la primărie.”, a susținut Constantin Gherghe în cadrul ședinței de consiliu local de astăzi.

Deși, prin predicile pe care le ține aleșilor locali, fostul edil pare extrem de implicat în viața urbei, Gherghe rar își face apariția la ședințele de consiliu local. Cel mai probabil, bântuit de gloria trecutului administrativ, politicianul este prezent, în ultima perioadă, pe rețelele de socializare, unde – prin postări cu dedicație pentru administrația locală actuală – pare că își pregătește terenul pentru o posibilă relansare administrativă și politică.

Chiar dacă astăzi, Constantin Gherghe este doar o umbră a marelui primar de cândva și doar mimează o implicare în viața administrativă a orașului, de numele său se leagă perioada de înflorire a Severinului. Pe parcursul mandatelor sale (2008–2016), Drobeta Turnu Severin a cunoscut dezvoltarea administrativă, prin investiții sustenabile – în special în infrastructura rutieră și arhitecturală – pentru oraș și cetățeni.

(Sursa foto 4: Constantin Gherghe/Facebook)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!