Senatorul social – democrat Oana Buzatu a luat, astăzi, cuvântul în Parlamentul României, unde a subliniat importanța măsurilor PSD pentru relansare economică.

„Vorbesc astăzi despre angajamentul PSD pentru protejarea buzunarului fiecărui român. Mă alătur demersului colegilor mei pentru a sublinia o certitudine pe care nu o mai putem ignora. România are nevoie de un șoc de încredere și de un plan de acțiune imediat pentru a ieși din zona de umbra a recesiunii. S-a vorbit mult în aceste luni despre echilibre macroeconomice și despre ținte bugetare stricte; însă, oricât de importante ar fi tabelele financiare, ele rămân doar niște hârtii dacă nu produc bunăstare în viața oamenilor. Economia nu înseamnă doar coloane de cifre, ci înseamnă speranța unui tânăr că își poate întemeia o familie aici, acasă; înseamnă că energia termică nu este un lux pentru bătrâni și mai ales înseamnă curajul unui antreprenor de a investi în viitor. Programul de relansare economică propus de PSD este răspunsul nostru la această nevoie de siguranță și nu reprezintă un simplu document politic, ci un angajament pentru relansarea producției românești. Noi credem cu tărie că singura cale de a învinge inflația și de a stopa declinul este să trecem de la o economie bazată pe consumul din import la o economie a producției naționale, unde valoarea adăugată rămâne în țară. Ce propunem noi este un parteneriat onest cu toți cei care pun umărul la dezvoltare, transformând statul dintr-un simplu colector de taxe într-un motor de investiții care să susțină masiv procesarea în agricultură și să garanteze capitalul de lucru pentru firmele care produc aici, indiferent de mărimea lor. Trebuie să înțelegem că nu ne mai putem permite luxul de a aștepta ca economia să repornească de la sine, deoarece recesiunea tehnică este un semnal de alarmă care ne spune clar că modelul bazat pe austeritate și-a epuizat resursele. Solidaritatea pe care PSD o promovează nu este doar o valoare socială, ci este o strategie economică inteligentă, pentru că atunci când investești în oameni, în pensii corecte și în salarii decente, investești – de fapt – în cererea de a ține vie activitatea unei fabrici, de a ține vie activitatea fiecărui magazin. Este timpul să lăsăm la o parte orice ezitare și să alegem drumul dezvoltării prin investiții, nu pe cel al stagnării prin constrângeri; să transformăm acest program de relansare în motorul unei creșteri reale. Ne dorim un stat care nu doar asistă, ci face parteneriat cu cetățenii, oferind soluții concrete și punând interesul fiecărui român în centrul fiecărei decizii.”, declară Oana Buzatu, senator PSD Mehedinți.

PSD propune următoarele măsuri pentru relansare economică:
I. Ținte macroeconomice (orizont 3–5 ani):
• Creștere economică:
• peste 3% în 3 ani
• 5% în 5 ani
• Crearea a peste 120.000 locuri de muncă
• Reducerea deficitului comercial sub 8% din PIB (în max. 3 ani)
• Reducerea decalajelor regionale cu 15%
II. Principii de finanțare (fără presiune pe buget):
• Credit fiscal pentru investiții greenfield
• Garanții de stat pentru credite
• Utilizarea extinsă a fondurilor europene (inclusiv programe noi precum SAFE și STEP)
• Recuperare accelerată a investițiilor
• Terenuri concesionate cu utilități
• Cofinanțare prin Banca de Investiții și Dezvoltare
III. Instrumente fiscale și financiare generale:
1. Credit fiscal extins (150%–200%)
Model inspirat din Polonia:
• Deducere suplimentară pentru cheltuieli de cercetare-dezvoltare (100%–200%)
• Cheltuielile eligibile se deduc de două ori
• Deducere totală posibilă: 150%–200%
2. Facilități fiscale pentru investiții
• Scutire de impozit pe profit până la 5 ani
• Scutire până la 50% din valoarea investițiilor în echipamente
• Recuperare accelerată a investițiilor
• Credit fiscal pentru utilizarea gazului ca materie primă (energie)
3. Garanții și finanțare
• Garanții de stat pentru credite IMM (60% investiții / 40% capital de lucru)
• Garanții pentru proiecte PNRR
• Fond de investiții pentru proiecte critice (energie)
• Linii de credit pentru capital
4. Debirocratizare
• Ghișeu unic digital pentru investiții
IV. Politici sectoriale:
1. Industrie și producție
Obiective:
• Dezvoltarea producției industriale românești
• Reducerea importurilor
• Modernizare tehnologică
Sectoare strategice vizate:
• Industrie alimentară
• Farmaceutică
• Chimică
• Auto
• Apărare
• Construcții metalice
• Utilaje și echipamente
• Procesarea mineralelor critice (grafit, aluminiu, cupru, magneziu, pământuri rare)
Praguri investiționale:
• ≥ 20 milioane € (sectoare strategice)
• ≥ 5 milioane € (zone slab dezvoltate)
2. Agricultură și industrie alimentară
Măsuri:
• Relansarea Programului Rabla pentru tractoare și utilaje (fonduri UE + Fondul pentru Mediu)
• Stimularea investițiilor în ferme
• Sprijin pentru industria alimentară (minim 3 milioane €)
• Susținerea cooperativelor și organizațiilor de udători
Facilități:
• Credit fiscal (până la 50%)
• Garanții de stat
• Teren + utilități
• Recuperare accelerată
• Contribuție deductibilă de 2% din impozitul pe profit pentru cooperative
Impact:
• Reducerea importurilor de alimente
• Creșterea valorii adăugate interne
3. Sănătate și industria farmaceutică
Măsuri:
• Fond național pentru inovare și producție farmaceutică
• Parc industrial farmaceutic național
• Platformă de inovare biologică
• Reformă achiziții publice: „Cumpără național și inteligent”
Facilități:
• Sprijin de stat
• Garanții pentru credite
• Credit fiscal pentru R&D
• 50% deducere pentru centre de date și AI
• 200% pentru R&D (max 5 ani)
Impact:
• Reducerea dependenței de importuri
• Dezvoltarea biotehnologiei
4. Piața muncii și formare profesională
1. Programul „Primul loc de muncă”
• 28.000 tineri NEET anual
• Primă: 1.000 lei/lună (12 luni) + 1.250 lei/lună (următoarele 12 luni)
• Finanțare: fonduri europene / buget asigurări sociale
2. Formare pentru industrii digitale și verzi
• 60.000 beneficiari
• Domenii: AI, securitate cibernetică, energie regenerabilă, agricultură durabilă etc.
• Buget: 550 mil. euro (fonduri UE)
3. HUB-uri regionale de formare
• 5.000 tineri/an
• Sprijin pentru cazare, masă, transport
4. Sprijin pentru mame
• 2.250 lei/lună pentru angajatori (12 luni)
• Menținerea contractului încă 18 luni
• 5.000 beneficiari
5. Energie
1. Facilități pentru utilizarea gazului ca materie primă
• Aplicabil după exploatarea Neptun Deep (sfârșit 2026)
• Credit fiscal pentru gaz utilizat în producție
• Condiție: gazul >30% din costul produsului
2. Fond pentru proiecte critice
• Nuclear, hidro, gaz
• Reducerea costului capitalului
• Creșterea producției interne stabile
3. Prosumatori
• Programul Casa Verde orientat spre capacități de stocare
Avantaje sistemice ale programului
• Modele europene replicate (Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania, Olanda)
• Creșterea bazei de impozitare prin noi investiții
• Accent pe cercetare, inovare și tehnologie
• Reducerea deficitului comercial
• Dezvoltare regională echilibrată
Programul se bazează pe 4 piloni majori:
1. Stimulare fiscală agresivă a investițiilor
2. Reindustrializare și reducerea importurilor
3. Capital uman și ocupare
4. Energie și securitate economică
Obiectivul central: transformarea economiei din model bazat pe consum și importuri într-un model bazat pe producție, tehnologie și valoare adăugată internă.





