Senatorul PSD de Mehedinți Oana Buzatu atrage atenția asupra modului în care ar trebui pregătită și adoptată viitoarea Lege a Salarizării Unitare, susținând că un act normativ cu impact asupra veniturilor și drepturilor unui număr mare de angajați trebuie să fie rezultatul unui proces transparent și al consultărilor cu partenerii sociali. Parlamentarul mehedințean subliniază importanța unui dialog cu marile confederații sindicale înainte ca proiectul să ajungă în forma care va fi supusă adoptării.

„Ca senator și reprezentant al oamenilor în Parlament, consider că este esențial ca o lege care poate afecta veniturile și drepturile a milioane de angajați să fie construită transparent, predictibil și printr-un dialog real cu partenerii sociali. PSD a spus clar: nu poate susține o lege care generează nemulțumiri în masă și nu are validarea explicită a marilor confederații sindicale. Mai mult, în acest moment, nu există o variantă finală pe care PSD să o fi primit și să o poată analiza. În aceste condiții, nu putem fi puși în situația de a ne pronunța <<în orb>>. Nu trebuie repetată practica guvernării Bolojan, în care proiecte importante au fost amânate până în ultima clipă, iar apoi împinse spre adoptare sub presiunea termenelor și a riscului pierderii fondurilor europene. Parlamentul nu trebuie să fie chemat să voteze texte pe care nu a avut timp să le analizeze, iar angajații României nu trebuie să afle din presă cum le va fi afectat venitul.”, transmite senatorul mehedințean.
Poziția exprimată de senatorul de Mehedinți vine în contextul discuțiilor privind viitoarea Lege a Salarizării Unitare și al consultărilor politice pe această temă. Principalele solicitări formulate vizează transparența procesului, consultarea sindicatelor și acordarea unui interval suficient pentru analizarea proiectului înaintea unui eventual vot în Parlament.





