Organizația locală a Partidului Social – Democrat din comuna Dubova are, începând de astăzi, o nouă conducere. În urma unei ședințe cu o participare numeroasă a membrilor și simpatizanților, viceprimarul comunei, Tiberiu Pospișil, a fost ales în funcția de președinte al organizației locale PSD, primind votul de încredere din partea colegilor de partid.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai organizației județene, consilieri locali, membri de partid și numeroși invitați din comunitate, fiind considerat un moment important pentru viitorul politic și administrativ al comunei. Alegerea noului președinte marchează începutul unei noi etape pentru organizația locală, una axată pe unitate, proiecte concrete și apropiere față de cetățeni.

„Tiberiu Pospișil, viceprimarul comunei, a fost ales președinte al organizației PSD Dubova, primind votul de încredere al colegilor pentru a conduce activitatea organizației în perioada următoare. Ca tânăr implicat în administrația locală, are energia și determinarea necesare pentru a contribui la dezvoltarea organizației și la susținerea proiectelor importante pentru comunitate. Totodată, au fost organizate alegeri pentru structurile locale, precum și pentru Organizația de Femei și Organizația de Tineret, în vederea consolidării echipei și a unei implicări active în viața comunității. Felicitări tuturor celor care au primit votul de încredere! Sunt convins că organizația PSD Dubova va continua să se dezvolte și să rămână aproape de oameni și de nevoile comunității.”, transmite președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu.

Viceprimarul este apreciat în comunitate pentru implicarea în problemele administrative, pentru dialogul deschis cu cetățenii și pentru susținerea proiectelor de dezvoltare.





