Angajări bazate pe meritocrație, la o instituție publică! Toți cetățenii sunt așteptați la concursuri.

Într-o societate în care, în ultimii ani, cetățenii se feresc să își caute un loc de muncă la stat, de teamă că acel post poate fi ocupat pe criterii netransparente sau chiar poate fi angajat cine trebuie, o instituție publică din Mehedinți scoate la concurs două posturi vacante, făcând apel către toți cetățenii să se înscrie la concurs, întrucât, aici, se va aplica criteriul meritocrației. Este vorba despre Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți (instituție cu rol-cheie în piața forței de muncă), cu sediul în Drobeta Turnu Severin, bulevardul Carol I, nr. 3, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a două funcții publice de execuție vacante, după cum urmează:

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, Inspector, clasa I, grad superior, Compartimentul Economie Socială și Centru de Consiliere pentru persoane cu dizabilități (concurs organizat în data de 13.12.2024, ora 11:00 (proba scrisă), la sediul instituției;

Consilier, clasa I, grad superior, Compartimentul Resurse Umane, Salarizare, Comunicare și Secretariatul Consiliului Consultativ.

Directorul instituției transmite un mesaj ferm către cei care își doresc un post la sta și anume: sistemul „pile, relații și cunoștințe” nu se aplică în cazul in cazul AJOFM Mehedinți, instituție ce își dorește să lucreze cu specialiști și oameni care merită acele posturi.

„Din păcate, ca urmare a unor realități oferite de unele instituții publice (care – trebuie să recunoaștem – sunt din ce în ce mai frecvente în ultima perioadă), mulți cetățeni nu au curajul să aplice pentru posturile scoase la concurs de către o instituție publică sau alta. Noi, ca instituție care îndrumă piața forței de muncă, ne propunem să demonstrăm contrariul. Am scos la concurs două posturi vacante, fiindcă avem nevoie de persona, iar toate procedurile și concursurile propriu-zise sunt transparente. Mai mult decât atât: îi invităm pe toți cei care îndeplinesc criteriile să se înscrie la concurs. Pe de o parte, o participare cât mai mare ne oferă nouă – ca instituție angajatoare – posibilitatea să alegem cei mai competenți angajați care, ulterior, să lucreze cu cetățeanul, iar pe de altă parte, toți cetățenii au șanse egale de a-și găsi un loc de muncă ce să corespundă pregătirii lor profesionale. Cu toții ne-am săturat să auzim că, în instituții publice, se angajează doar pile, relații și cunoștințe ale celor care deja lucrează acolo. Noi, AJOFM Mehedinți, ne propunem să facem angajări transparente, pe criteriul meritocrației. Aceleași principii le aplicăm și pentru angajatorii care apelează la noi pentru a găsi forță de muncă. Prin urmare, mă adresez mehedințenilor: vă aștept să participați la concursurile organizate de AJOFM Mehedinți, cu încredere. Cel mai bun va câștiga.”, declară directorul executiv al AJOFM Mehedinți, Adrian Bidilici.

Detalii despre posturile scoase la concurs, bibliografie și informații despre organizarea faptică a concursurilor pot fi obținute accesând următorul link:

https://www.anofm.ro/mehedinti/categorie/cariera-profesionala/