Autoritățile județene anunță faptul că avansează demersurile pentru Drumul Expres Severin – Calafat. Totul: în urma unei întâlniri de lucru a președintelui Consiliului Județean cu ministrul Transporturilor.
„Am avut astăzi o întâlnire de lucru cu domnul ministru, Sorin Grindeanu, la sediul Ministerului Transporturilor, împreună cu senatorul Liviu Mazilu, președintele Comisiei de Transporturi și Infrastructură din Senat. Discuțiile au vizat marile proiecte de infrastructură rutieră pe care Ministerul Transporturilor le are pentru perioada următoare și care interesează județul Mehedinți. Astfel, cu prioritate am discutat despre tronsonul de drum expres Drobeta Turnu Severin – Calafat, un obiectiv important pentru mine și care mă bucur că are și susținerea ministrului Sorin Grindeanu. Astăzi am primit asigurări că pentru acest drum, în lungime de 72,8 km, vor demara în curând, procedurile de achiziție pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Pe de altă parte, am discutat și depre traseul DEx Filiași-Lugoj care se află, deja în faza de elaborare a studiului de fezabilitate. Așa cum am văzut că s-au derulat investițiile gestionate de Ministerul Transporturilor, sub conducerea ministrului Sorin Grindeanu, am convingerea că și aceste proiecte vor avea o perioadă rezonabilă până la lucrările de execuție.Îi mulțumesc domnului ministru Sorin Grindeanu pentru disponibilitatea de a participa la întâlnirea de astăzi și pentru susținerea investițiilor importante pentru județul Mehedinți!”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.