Primele scumpiri din 2025 vor fi înregistrate la benzină și motorină. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Motivul este legat de creșterea accizei la carburanți cu puțin peste 6%. Astfel, o persoană care are o mașină pe benzină cu un rezervor de 50 de litri va plăti mai mult cu 8,5 lei pentru un plin. În cazul motorinei, costul va crește cu 8 lei.
Având în vedere scumpirea, transportatorii vor primi, în continuare, ajutorul de stat de 20 de bani pe litru. În 2024 acciza s-a majorat în două etape: 1 ianuarie și 1 iulie. Cumulat, acciza a crescut cu 72 bani la benzină și 65 bani la motorină.