Concursurile pentru funcțiile de conducere de la IPJ Mehedinți, amânate pentru „o dată ulterioară”!

„La paștele cailor”: așa s-ar putea descrie situația concursului organizat pentru funcțiile de conducere de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți. Aceste examinări (pentru funcțiile de inspector – șef, respectiv adjunct al instituției) erau programate pentru data de 24 iulie, adică pentru ziua de joi. Însă, unde e lege, e și tocmeală. Astfel, după ce candidaților l is-au servit speranțe deșarte și visul unor funcții cu atribuții depline, examinările au fost amânate pentru „o dată ulterioară”. Nu se cunosc motivele care au stat la baza acestei amânări, însă, un lucru este cert: IPJ Mehedinți continuă șirul împuternicirilor și al desemnărilor și, implicit, al fenomenului supunere a mai marilor instituției, în fața factorului politic.

La funcția de comandant al IPJ Mehedinți, s-a înscris un singur candidat: comisar – șef  Marian Cîrcei (cel care conduce, de mai bine de un an, prin împuterniciri și desemnări, instituția). Pentru funcția de adjunct al IPJ, s-a înscris în cursă tot un singur candidat: comisar – șef Lucian Tunaru, cel care, tot prin împuternicire, a asigurat, până la venirea lui Cîrcei, comanda IPJ.

După ce i-a expirat împuternicirea pe postul de comandant al IPJ Mehedinți, Marian Cîrcei a fost plasat, tot prin împuternicire, pe postul de adjunct al IPJ (post neocupat în ultimii ani).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!