Consultanță de lux, în vremuri de austeritate! Primăria Corcova, risipă pe bani publici, elegant ambalată!

Într-un context economic marcat de austeritate, blocaje bugetare și apeluri repetate la prudență fiscală, Primăria Corcova ridică semne de întrebare după ce a alocat sume consistente pentru servicii de consultanță. Decizia vine într-un moment în care fondurile pentru investiții esențiale, întreținerea infrastructurii sau susținerea proiectelor sociale lipsesc cu desăvârșire.

Conform SEAP, contractul pentru „Servicii de consultanță pentru elaborarea documentației necesare obținerii unei finanțări nerambursabile Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud -Vest Oltenia, în cadrul apelului de proiecte Educație Modernă Și Incluziune Socială, aferente programului RSO4.3” a fost atribuit – de primăria Corcova – societății S.C. ALGORITHM PROJECT, CONSULTING S.R.L. S.R.L., din localitatea Popești-Leordeni, județul Ilfov, având o valoare de 150.000,00  RON (29.606,24  EUR). Oferta a fost depusă în data de 17 martie, iar răspunsul autorității contractante a apărut o zi mai târziu.  Societatea se obligă să presteze – contra acestei sume – următoarele servicii: „promovarea incluziunii socioeconomice a comunităților marginalizate, a gospodăriilor cu venituri reduse și a grupurilor defavorizate, inclusiv a persoanelor cu nevoi speciale, prin acțiuni integrate, inclusiv locuințe și servicii sociale (FEDR): evaluarea preliminară a eligibilității solicitantului și a proiectului propus, conform Ghidului Solicitantului – se va verifica dacă proiectul și activitățile sale îndeplinesc criteriile prevăzute în Ghidul Solicitantului; calcularea punctajului proiectului conform grilei ETF; Comunicare prin e-mail/telefonic cu persoana desemnată din cadrul unității administrativ – teritoriale (UAT) pentru punerea la dispoziție a documentelor necesare întocmirii cererii de finanțare și a anexelor proiectului de investiții; ședințe de lucru cu factorul de decizie/persoana responsabilă din cadrul UAT, la sediul beneficiarului (dacă este cazul); comunicare cu proiectantul privind condițiile de eligibilitate ale proiectului de investiții din Ghidul Solicitantului; verificarea documentelor conform cerințelor din Ghidul Solicitantului, puse la dispoziție de UAT, de către proiectant și de către alte părți oficiale implicate în întocmirea dosarului de finanțare; întocmirea documentelor interne necesare pregătirii proiectului (note de fundamentare, hotărâri de consiliu local etc.); elaborarea bugetului proiectului; elaborarea cererii de finanțare, cu respectarea cerințelor prevăzute în Ghidul Solicitantului, inclusiv a anexelor; crearea contului de utilizator în platforma electronică MySMIS2021 (dacă este cazul); depunerea pe platforma electronică a dosarului cererii de finanțare, cu toate anexele aferente apelului deschis, inclusiv a documentației tehnice întocmite de proiectant; întocmirea răspunsurilor la solicitările de informații suplimentare/clarificări transmise de autoritatea finanțatoare (dacă este cazul); asistență și consultanță de specialitate în etapele de precontractare și semnare a contractului de finanțare.”.

https://www.e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/121762006

Astfel de contracte devin frecvent o metodă de externalizare costisitoare a unor atribuții care ar trebui să existe deja în aparatul propriu al primăriilor. Situația de la Primăria Corcova nu reprezintă, însă, un caz izolat, ci reflectă o problemă mai largă în administrația publică: echilibrul fragil între nevoia de expertiză și responsabilitatea gestionării eficiente a banului public. În lipsa unor mecanisme clare de evaluare a rezultatelor acestor contracte, întrebarea rămâne deschisă: sunt aceste cheltuieli justificate sau doar o risipă elegant ambalată?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!