Festivalul Gogoșu, huzur pe bani publici! Bogdan de la Ploiești, Gheboasă și Babasha vor concerta la eveniment. Organizatorii anunță „manifestări solemne, de înaltă ținută morală și spirituală”.

Autoritățile locale din comuna Gogoșu anunță o nouă ediție a zilelor comunei. Manifestarea – intitulată sugestiv „Festivalul Gogoșu” – are loc în perioada 4 – 6 iulie și este anunțată de administrația locală drept „evenimentul anului 2025”. Lista artiștilor, care vor concerta, a fost stabilită în cadrul unei ședințe extraordinare, convocată în data de 28 mai de către edilul localității. În cadrul ședinței nu au fost, însă, supuse votului și costurile evenimentului. Artiștii aleși de autoritățile din Gogoșu sunt dintre cei care nu concertează pe bani puțini; astfel că administrația locală trebuie să fie cu dare de mână pentru a-i aduce în Mehedinți (că doar sumele nu sunt scoase din buzunarele proprii ale celor care se află la cârma primăriei). Totul se întâmplă într-o localitate în care nu toate lucrurile sunt roz, iar utilitățile de bază lipsesc în multe zone ale comunei. Cu toate acestea, distracția este prioritară: utilitățile mai pot aștepta.

În convocarea înaintată aleșilor locali, edilul numește cataloghează activitățile drept „manifestări solemne, de înaltă ținută morală și spirituală”.

 

„Marcarea festivalului comunei Gogoșu este un moment important din viața comunității locale, impunându-se organizarea unei manifestări solemne, de înaltă ținută morală și spirituală, astfel încât să fie prilej de întâlnire între locuitorii satelor.”, transmitea edilul localității, în convocarea ședinței locale și în motivarea organizării evenimentului.

Să vedem, așadar, cine va oferi aceste manifestări solemne, de înaltă ținută morală și spirituală!

Pe data de 4 iulie, vor concerta: Bogdan de la Ploiești, Carmen Minune și Iuly Neamțu. Sâmbătă, 5 iulie, vor urca pe scena din Gogoșu: Andrei Bănuță, Misha Miller și Gheboasă, iar duminică, 6 iulie, vor concerta: Babasha, Gya și Triton Band.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!