Focuri de armă, șlapi și sarcasm: cum compromite Europol seriozitatea propriei comunicări și duce în derizoriu munca polițiștilor!

Europol confundă explicațiile cu persiflarea. O intervenție cu focuri de armă, un bărbat încătușat și întrebări despre folosirea forței: Sindicatul Europol a ales să le răspundă prin glume despre șlapi, ironii la adresa celor „din spatele tastaturii” și felicitări adresate polițiștilor. Informațiile relevante din postare sunt, astfel, însoțite de un mesaj păgubos: publicul care critică trebuie pus la punct.

Sindicatul Europol a publicat o postare despre urmărirea unui șofer doljean din Mehedinți până în Caraș-Severin, încheiată în apropierea Gării Băile Herculane. Pentru oprirea autoturismului, au fost folosite un dispozitiv de tip „Spike” și armamentul. Comunicarea începe, însă, cu încălțămintea celui încătușat: „Nu, nu putem să îi dăm adidașii înapoi, deoarece șoferul era încălțat cu o pereche de șlapi.”. Precizarea răspunde unor comentarii despre imaginile intervenției. Modul în care este formulată – completat de emoji și de ironiile care urmează – stabilește tonul întregii postări. Un eveniment cu implicații serioase pentru siguranța publică devine ocazia unei replici satisfăcute la adresa criticilor.

Gravitatea situației cere un ton pe măsură: un principiu de bază al comunicării în situații sensibile este adecvarea tonului la gravitatea faptelor. Folosirea armamentului și imobilizarea unei persoane cer precizie, sobrietate și explicații inteligibile. Umorul nu este incompatibil cu orice comunicare a unei organizații profesionale. Aici însă, el este construit în jurul unei persoane prezentate încătușate, la pământ și folosit într-o dispută despre proporționalitatea intervenției. Efectul poate fi umilitor pentru cel expus și intimidant pentru cei care cer lămuriri: organizația, care reprezintă polițiștii, pare mai preocupată să câștige disputa decât să explice faptele. Nu este nevoie să presupunem această intenție pentru a constata problema. Comunicarea se evaluează și prin mesajul pe care îl transmite publicului, nu doar prin ceea ce autorul ar fi dorit să spună.

Respectul față de public nu este opțional: Europol îi vizează pe cei care ar fi concluzionat „din spatele tastaturii” că intervenția a fost disproporționată. Este legitim ca sindicatul să corecteze informații false sau concluzii pripite. Formula aleasă nu face, însă, această muncă. Ea atacă poziția interlocutorului, sugerând că simplul fapt că acesta comentează de la distanță îi reduce credibilitatea.

Într-o comunicare responsabilă, o acuzație nefondată este combătută prin fapte, cronologie și explicații. Persiflarea adaugă ostilitate, nu claritate; iar cetățenii nu trebuie să fi participat la o intervenție pentru a putea cere explicații despre ea.

Istoricul șoferului nu înlocuiește explicația intervenției: bărbatul de 24 de ani conducea fără permis, avea un mandat de arestare preventivă și figura în evidențe cu peste 20 de infracțiuni la regimul rutier. Aceste informații sunt relevante și conturează gravitatea cazului. Postarea nu precizează însă, situația procedurală a faptelor enumerate și nici ce date cunoșteau polițiștii în fiecare moment al acțiunii. Distincția contează. Pentru a explica o decizie luată în timpul urmăririi, trebuie prezentate împrejurările de atunci: ce pericol exista, ce informații erau disponibile și de ce s-a recurs la măsura respectivă. Caracterizarea persoanei urmărite nu răspunde automat acestor întrebări.

Din perspectiva comunicării, aici apare o problemă de relevanță a argumentului. Europol oferă informații despre cine era șoferul, apoi le folosește pentru a respinge criticile despre cum s-a intervenit. Între cele două, există o legătură posibilă, dar ea trebuie explicată, nu presupusă.

Transparența presupune și recunoașterea limitelor: sindicatul le recomandă criticilor să cunoască „toate datele cazului” înainte de a formula un verdict. Cerința este rezonabilă, dar trebuie aplicată și propriei comunicări.

Filmarea din timpul urmăririi surprinde autoturismul continuând deplasarea, autospeciale care îl urmează și un polițist cu arma ridicată în direcția mașinii care se îndepărtează. În zonă, se află și alți participanți la trafic.

A cere publicului prudență, în timp ce propria postare adoptă un ton categoric și triumfalist, creează un standard dublu.

Demnitatea persoanei și aprecierea polițiștilor pot coexista: Europol își felicită membrii pentru eliminarea unui pericol din trafic fără victime. Aprecierea unui asemenea rezultat este firească. Nu are nevoie de glume despre încălțămintea celui încătușat. Respectarea demnității unei persoane reținute nu echivalează cu scuzarea conduitei sale. Ea exprimă capacitatea unei organizații de a păstra un standard profesional inclusiv atunci când vorbește despre cineva acuzat de fapte grave.

Imaginea persoanei aflate la pământ și tonul sarcastic al mesajului produc împreună impresia unei expuneri umilitoare. Tocmai dezechilibrul dintre omul aflat sub controlul polițiștilor și organizația care îl prezintă public ar trebui să impună reținere.

Un sindicat are dreptul să își apere colegii. Aroganța nu îi ajută –  O apărare profesională solidă explică deciziile, corectează erorile și răspunde întrebărilor. Postarea conține informații utile, dar le slăbește prin sarcasm, atacarea criticilor și sugestia că trecutul celui urmărit ar trebui să închidă discuția. Aceasta este problema centrală: Europol tratează solicitarea de explicații ca pe o confruntare de câștigat. Încrederea publicului se construiește, însă, prin claritate, consecvență și respect. O intervenție poate fi justificată, iar comunicarea despre ea poate rămâne profund nepotrivită. Glumele despre șlapi și emoticoanele complice nu demonstrează profesionalismul polițiștilor; demonstrează lipsa de măsură a celor care au ales să comunice astfel.

(SURSA: EUROPOL/FACEBOOK)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!