Într-un postare apărută astăzi pe Facebook, fostul ministru al Energiei, europarlamentarul Virgil Popescu, atrage atenția asupra impactului negativ pe care dependența de jocuri de noroc îl are asupra copiilor. Făcănd apeluri la responsabilitate socială, politică și administrativă, politicianul atrage atenția asupra unui subiect delicat: copiii care cresc în medii afectate de adicții, cum este lumea jocurilor de noroc.

„Frăția roș – aurită a păcănelelor joacă pe bani viitorul Severinului. Păcănelele vor rămâne o pată pe municipiul nostru, Drobeta Turnu Severin, din cauza alianței PSD–AUR! Au refuzat să asculte vocea severinenilor, care le-au cerut clar interzicerea lor, considerându-le o adevărată plagă. Consilierii PNL au pregătit un proiect de hotărâre susținut de peste 1.000 de semnături ale cetățenilor. <<Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, se interzice organizarea și exploatarea – pe teritoriului municipiului Drobeta Turnu Severin – a activităților de jocuri de noroc. (…). În termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri, Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin va identifica locații corespunzătoare în zonele mărginașe ale municipiului pentru relocarea acestor activități, precum în aria noului parc industrial, terenul adiacent parcării Park and Ride sau alte zone asemănătoare>>. Asta au propus consilierii PNL, susținuți de voința severinenilor! Și totuși, ce a votat <<frăția roș-aurită a păcănelelor>>? Au decis ca aceste activități să poată funcționa la o distanță minimă de 150 de metri față de școli. O glumă sinistră! De parcă un dependent ar fi oprit de acești 150 de metri! Nu ați vrut să respectați voința cetățenilor. Ipocrizia este la cote maxime! Și ca să îmbrace toată tărășenia sub forma unor încasări la buget, primarul a mai propus și o taxă de 1.000 lei per metru pătrat pentru păcănele. Cinic, domnule primar! Cinic să lași păcănelele la 150 metri de ȘCOALĂ doar ca să încasezi niște bani în plus. Asta să fie prețul ca să nu le interzicem?!? Prin votul lor, reprezentanții PSD și AUR au pus în pericol viitorul copiilor noștri. Vestea bună este ca nu ne oprim și vom solicita vot pe proiectul nostru de HCL, în ședința următoare. P.S. În municipiul Drobeta Turnu Severin, funcționează, în prezent, un număr de 63 de puncte de lucru, 443 mijloace de joc și 19 săli de joc! Mult prea multe. De aceea trebuiau scoase afară din oraș.”, transmite, pe pagina de politician, președintele PNL Mehedinți, Virgil Popescu.

Parafrazându-l pe politicianul nostru îngrijorat, „ipocirizia este la cote maxime”, iar postarea domniei sale pare mai degrabă „o glumă sinistră”, căci liberalul, într-un demers pur demagogic și de imagine, pierde din vedere (voit sau nu) aspecte esențiale.
Un aspect este acela că accesul minorilor în sălile de jocuri de noroc este strict interzis în România, conform OUG 77/2009.
Un alt aspect face referire la atitudinea duplicitară a politicianului. Partidul Social – Democrat este cel care, la alegerile din iunie 2024, i-a oferit colacul de salvare. Printr-o alianță nefirească pentru electorat, PSD, trăgând și PNL în barca salvatoare, a obținut 21 de mandate de europarlamentar, Popescu fiind pe locul 19. De altfel, politicianul atacă în termenii cei mai duri social – democrații din Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, pierzând din vedere (sau omițâbd, cu bună știință) faptul că, în aproape toate situațiile, aleșii locali severineni (și cei ai PSD și cei ai PNL) votează, în tandem, la comandă, fiecare proiect de hotărâre.

Și – din nou – pentru că „ipocirizia este la cote maxime”, liberalul atrage atenția asupra aspectului economic/comercial a activității sălilor de jocuri de noroc, subliniind că autoritățile mențin aceste activități pentru latura pecuniară. Acesta este unul din aspectele deloc de neglijat într-un județ care se confruntă un deficit de locuri de muncă și în care, în decembrie 2020 (în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare), din postura de ministru al Economiei, Virgil Popescu, anunța – cu surle și trâmbițe – că societatea de stat Romarm va construi o fabrică de pistoale Beretta în comuna Șimian din Mehedinți. Această investiție urma să genereze 500 de locuri de muncă în Mehedinți. Doar că visul fabricii a dispărut. La fel și locurile se muncă, promise de fostul ministru! Dacă aceste locuri se muncă ar fi fost create, acum, auroritățile din Severin nu ar fi puse în postura de a plânge după nici 200 de posturi pierdute de la sălile de jocuri.

Postarea fostului ministru este una cât se poate de firească într-o societate sănătoasă, însă, analizând trecutul politic și administrativ al lui Popescu, concluzia este că lacrimile publice nu pot înlocui politicile coerente șu deciziile fermw pentru dezvoltarea economică a județului. Plasat între neîncredere, oportunism și lipsă de acțiune concretă (deși ocupă – de ani buni – poziții de influență), Popescu nu s-a stroficat pentru a pune umărul la concretizarea unor proiecte relevante care să susțină economia și dezvoltarea județului. Astfel, europarlamentarul a creat o discrepanță între declarații și fapte, iar, prin această postare, cel mai probabil, își propune o repoziționare de recâștigare a capitalului de imagine. Însă, în lipsa unor realizări concrete, apelul la emoție devine un instrument de campanie, iar declarațiile politicianului sunt percepute ca simple exerciții de imagine.





