Membru al SVSU Pătulele, surprins stingând un incendiu de vegetație fără echipament de protecție, încălțat în papuci!

Un membru al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Pătulele a fost filmat în timp ce intervenea la stingerea unui incendiu de vegetație uscată fără echipamentul individual de protecție. În imagini, acesta apare îmbrăcat în haine obișnuite și încălțat în papuci, în imediata apropiere a flăcărilor, în timp ce intervine pentru stingerea incendiului. Filmarea a foat realizată ieri în timpul stingerii unui incendiu de vegetație și publicată pe pagina de Facebook a Primăriei Pătulele.

Este de apreciat efortul pe care aceste servicii îl depun pentru protejarea comunităților; însă, situația ridică semne de întrebare cu privire la respectarea normelor de securitate în timpul intervențiilor și la modul în care sunt echipați voluntarii care participă la misiuni de stingere a incendiilor, mai ales în contextul în care rolul SVSU este acela de a asigura protecția bunurilor și persoanelor; însă, nu își asigură propria protecție.

Conform Hotorârii nr. 371 din 18 mai 2016 pentru modificarea şi completarea Statutului personalului voluntar din serviciile de urgenţă voluntare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.579/2005 (oublicat în MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 25 mai 2016), personalul voluntar din serviciile de urgenţă voluntare are obligaţia să poarte uniformă, echipament de protecţie şi însemne distinctive.

Specialiștii atrag atenția că intervenția fără echipament adecvat expune salvatorii unor riscuri majore, precum arsuri, intoxicații cu fum, accidentări sau alte incidente care pot avea consecințe grave. Rămâne de văzut dacă autoritățile competente vor verifica circumstanțele în care a avut loc intervenția și dacă vor fi dispuse măsuri pentru prevenirea unor situații similare pe viitor.

(Sursa captură video: Primăria Pătulele/Facebook)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!