Astăzi, 24 iunie, sărbătorim Ziua Universală a Iei, celebrată în același timp cu sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în alte regiuni ale României sub numele de Drăgaică. Tradiția spune că, acum, se deschid cerurile, iar Sânzienele ies să danseze.

„Unele popoare și-au scris istoria în cărți. România a știut să o coase pe cămașă. De 70 de ani, face parte din UNESCO, dar cămașa tradițională a trecut prin secole de istorie. De multe ori, privim o ie și vedem frumusețea ei. În lumea satului românesc, fiecare model spune o poveste. Am purtat astăzi, în Parlamentul României, o frumoasă ie care spune povestea județului Mehedinți, o poveste cusută cu pricepere într-un atelier din nordul județului nostru! De Ziua Iei, îi felicit pe toți cei care poartă cu mândrie cămașa autentică, pe toți cei care o promovează, dar în primul rând, le felicit pe femeile care cos cu migală povești nemuritoare pe ia românescă!”, transmite senatorul Oana Buzatu.

Ziua Universală a Iei a fost inițiată în 2013, iar scopul acestei sărbători este de a populariza piesa principală a costumului tradițional.
(Sursa foto ie: Europa FM)




