Alternativa pentru DN 6: Autostrada Sudului va tranzita Mehedințiul și va îndepărta ambuteiajele dintre Orșova și Severin.

Autoritățile pregătesc construirea unei noi autostrăzi în România – A6, care va tranzita tronsonul Filiași – Lugoj, având o lungime de 230 km. Autostrada Sudului va tranzita inclusiv județul Mehedinți, urmând a veni ca alternativă la traficul aglomerat de pe DN6.

Lotul 1: Filiași – Drobeta Turnu Severin va avea 70 km și lotul 2: Drobeta Turnu Severin – Domașnea va avea 56 km. Studiile de fezabilitate pentru aceste două loturi vor fi gata anul acesta.

„Pe partea de investiții, pentru a limita, pe cât posibil, problemele înregistrate în trafic pe DN 6, tronsonul Drobeta Turnu Severin – Orșova, avem – în faza de studiu de fezabilitate – Autostrada Sudului, parte din A6. Tronsonul va tranzita Filiași – Lugoj. După finalizarea studiului de fezabilitate, vom lansa – în licitație publică – proiectarea și execuția.”, declară purtătorul de cuvânt al DRDP Craiova, Cristian Tudor.

Un comentariu

  1. Cand donnilor se va face aceasta autistrada?
    De cand trebuia facuta?
    Au trecut ani si va intreb eu cati trebuie sa mai treaca pana va fi construita?
    Cati oameni trebuie sa mai moara pe national, pana sa o faceti????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!