Focul, care a cuprins ieri vegetația uscată din localitatea Bârda, a transformat câteva ore într-o luptă contracronometru pentru salvarea oamenilor, a locuințelor și a tot ceea ce flăcările amenințau să mistuie. Printre fum, căldură sufocantă și fronturi de foc care înaintau necontenit, pompierii au luptat fără oprire pentru a ține incendiul sub control. Fiecare pas făcut în apropierea flăcărilor a însemnat un nou efort, fiecare minut a fost o confruntare cu un pericol real.
În mijlocul acestei intervenții dramatice, salvatorii au descoperit un cățel epuizat, speriat și fără puterea de a mai fugi. L-au luat din calea focului, i-au dat apă și l-au dus într-un loc sigur. Un gest simplu, dar care spune totul despre oamenii care, chiar și atunci când sunt împinși la limita puterilor, aleg să salveze orice viață aflată în pericol. Dincolo de imaginile impresionante ale incendiului rămâne o realitate dureroasă: fiecare foc izbucnit în vegetația uscată înseamnă ore întregi de luptă, riscuri uriașe pentru echipele de intervenție și pericol pentru comunități întregi. Multe dintre aceste incendii pot fi prevenite.

„Să stai în picioare la peste 40 de grade, îmbrăcat în echipament de protecție, și să lupți cu flăcări mai înalte decât tine nu este doar o meserie… este un test extrem al rezistenței umane. Ieri după-amiază, la Bârda, colegii noștri au dus o luptă crâncenă, împingându-și limitele până la epuizare. În mijlocul pârjolului a apărut însă o imagine care descrie perfect ce înseamnă sufletul de salvator. Băieții au găsit un cățel prăbușit, secătuit de puteri și speriat, am putea spune o imagine fidelă a stării în care se aflau și ei. Fără să ezite, s-au oprit, i-au oferit apă din puținul pe care îl aveau și l-au purtat departe de pericol. Din păcate, astfel de intervenții se repetă mult prea des. Probabil că cei care dau foc necugetat vegetației nu își imaginează ce înseamnă să înfrunți iadul pe pământ din cauza unei greșeli sau a unei clipe de neatenție. Pentru că în spatele fiecărui incendiu se află oameni care își riscă sănătatea și viața pentru a-i proteja pe ceilalți.”, transmite ISU Mehedinți.

Responsabilitatea fiecăruia dintre noi poate face diferența dintre o zi obișnuită și o tragedie. Un singur gest de neglijență poate aprinde un dezastru, iar prețul este plătit de cei care intră în calea flăcărilor pentru a-i salva pe ceilalți.





