Polițiștii mehedințeni, în mijlocul copiilor: „Aici, toți copiii joacă șah la Cupa de 1 Iunie”

Astăzi, 31 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciului Rutier, împreună cu Șah Club Drobeta și Severin Shopping Center, au desfășurat o activitate informativ-preventivă pe linia siguranței școlare și educației rutiere în cadrul concursului ,,Aici toți copii joacă șah la cupa de 1 iunie”, la care au participat elevi de gimnaziu.

În cadrul activității, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au abordat problematica reducerii violenței și delincvenței juvenile, prelucrarea unor prevederi legislative privind răspunderea juridică a minorilor.

De asemenea, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității le-au vorbit copiilor despre siguranța în mediul online, despre cum să își protejeze datele personale, cum să recunoască tentativele de fraudă online și, mai ales, cât de important este să raporetze orice comportament abuziv sau ilegal în mediul virtual.

Micii șahiști au avut ocazia să abordeze cele mai elementare reguli de circulație pe simulatorul laboratorului de educație rutieră.

Copiii și-au însușit cunoștințe privind deplasarea pe drumul public în calitate de pieton, biciclist, utilizator de trotinetă și s-au familiarizat cu principalele reguli de circulație și indicatoare rutiere.

Participanții au fost informați și cu privire la importanța purtării echipamentelor de protecție (cască, vestă reflectorizantă, centură de siguranță, scaunul auto pentru copii), au avut acces la materiale educaționale și au folosit laboratorul de educație rutieră.

Totodată, în cadrul activității polițiștii au distribuit 200 de materiale informativ preventive pentru siguranța tinerilor, acasă, pe stradă și la școală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!