SANITAS declanșează greva generală. În Mehedinți, mâine, personalul medical va protesta în curtea Spitalului Județean.

Federația SANITAS va declanșa, începând de marți, 28 iulie, greva generală pe termen nelimitat, după parcurgerea etapelor legale de protest. Decizia vine în contextul nemulțumirilor față de politicile salariale și de măsurile care afectează veniturile și drepturile angajaților din sistemul public de sănătate și asistență socială. La nivel național, sindicaliștii susțin că protestul vizează apărarea sistemului public de sănătate, eliminarea inechităților salariale și reluarea dialogului cu autoritățile privind noua lege a salarizării. Pe durata grevei, vor fi asigurate serviciile medicale de urgență și activitățile obligatorii prevăzute de lege, astfel încât să nu fie pusă în pericol viața și sănătatea pacienților.

Și în județul Mehedinți, membrii SANITAS se alătură acțiunii de protest. Marți, o parte din personalul medical al Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin va ieși în curtea unității medicale, unde va protesta timp de aproximativ 30 de minute (08.00 – 08.30), în semn de solidaritate cu acțiunile organizate la nivel național. Protestul se va desfășura fără a afecta intervențiile de urgență și serviciile medicale esențiale, care vor continua să fie asigurate conform prevederilor legale.

Reprezentanții SANITAS avertizează că acțiunile de protest vor continua până când revendicările privind salarizarea, condițiile de muncă și dialogul social vor primi un răspuns concret din partea Guvernului.

Principalele revendicări ale sindicatului includ:

  • anularea reducerilor unor sporuri și drepturi salariale;
  • menținerea sporurilor pentru ture, weekend și sărbători legale;
  • o nouă lege a salarizării negociată cu sindicatele;
  • măsuri pentru păstrarea personalului în sistemul public de sănătate și asistență socială.

Pe parcursul grevei, serviciile de urgență vor fi asigurate, iar unitățile sanitare vor menține cel puțin o treime din activitatea normală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!