Poliția, în trafic: sute de șoferi sancționați; amenzi de peste 100.000 lei, aplicate într-o zi!

Polițiștii mehedințeni au efectuat, în ultimele 24 de ore, razii în trafic. Astfel, pe timpul misiunilor desfășurate, 91 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan. 234 de autovehicule și 283 de persoane au fost verificate prin aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 277 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 104.000 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 11 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 10 vehicule, care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!