Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinţi desfășurat, ieri, o acțiune în sistem „Releu”, având ca scop reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor de circulație.
Pentru desfășurarea acțiunii, au fost instituite 5 filtre rutiere, fiind angrenați polițiști din sfructurile de poliție rutieră și polițiști de ordine publică, și au fost utilizate patru mijloace tehnice pentru măsurarea vitezei, de tip TruCam.
Pe parcursul acțiunii, au fost efectuate 48 de testări pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice și 2 testări pentru consumul de substanțe psihoactive, fără a fi înregistrate testări pozitive.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale, dintre care 4 pentru depășirea regimului legal de viteză, 1 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 3 pentru neportul centurii de siguranță și 47 pentru alte abateri la regimul rutier.
Ca măsuri complementare, pentru neregulile constatate polițiștii au retras 5 certificate de înmatriculare, au reținut 3 permise de conducere și au verificat din punct de vedere tehnic 14 vehicule, cu sprijinul Registrului Auto Român.

Pe durata desfășurării acțiunii, nu au fost înregistrate accidente rutiere.
În cadrul activităților preventive, conducătorii auto au fost informați cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, a limitelor legale de viteză și a adoptării unui comportament responsabil în trafic.





