Au sosit primele microbuze electrice, pentru școlile din județ.

Sunt vești bune pentru infrastructura de educație din județul nostru. Astăzi, au ajuns, în Mehedinți, primele microbuze electrice, ce vor fi livrate către unitățile de învățământ. Prin această investiție, se dorește îmbunătățirea condițiilor de acces al copiilor în unitățile de învățământ și scăderea riscului de abandon școlar. Investiția se realizează pe fonduri europene.

„Consiliul Județean Mehedinți a obținut fonduri europene, în urmă cu ceva timp, pentru achiziția a 31 de microbuze școlare electrice. Acest număr a fost, ulterior, suplimentat, la 33. Astfel, 33 de unități școlare din județ vor beneficia de microbuze electrice. De asemenea, printr-un alt proiect, am mai obținut fonduri pentru a mai achiziționa încă 10 microbuze. Așadar, vom avea, într-un final, un număr de 43 de școli care vor beneficia de microbuze. Astăzi, firma, care a câștigat licitația publică, ne-a livrat un prim lot de 6 microbuze electrice, iar în perioada următoare (într-un termen maxim de o lună jumătate – două luni), o să fie livrate și celelalte microbuze. Sper ca la începerea anului școlar, toate unitățile beneficiare să primească microbuzele, pentru ca elevii să aibă condiții decente.”, declară președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Unitățile administrativ – teritoriale, care vor primi aceste microbuze sunt: BÂCLEȘ, BAIA DE ARAMĂ, BĂLĂCIȚA, BALTA, BRANIȘTEA, BREZNIȚA, BUTOIEȘTI, CĂZĂNEȘTI, CORCOVA, DEVESEL, DROBETA TURNU SEVERIN, DUMBRAVA, GOGOȘU, GROZEȘTI, GRUIA, ILOVĂȚ, ISVERNA, JIANA, LIVEZILE, MALOVĂȚ, OBÂRȘIA CLOȘANI, OBÂRȘIA DE CÂMP, OPRIȘOR, PĂDINA, PĂTULELE, PONOARELE, PRISTOL, PUNGHINAȘIMIAN, ȘIȘEȘTI, ȘOVARNA, STÂNGĂCEAUA, TÂMNA, VÂNĂTORI, VÂNJU MARE, VÂNJULEȚ, VLĂDAIA, VOLOIAC.

Programul „Microbuze electrice pentru elevi” este derulat de Ministerul Educației și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație. Programul urmărește îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevii din localitățile izolate, în special în zonele rurale și periurbane.