Autoritățile locale din comuna Bâcleș anunță că va fi demarată cadastrarea imobilelor cetățenilor. Pentru ducerea la îndeplinire a acestui obiectiv, vor fi organizate ședințe publice cu localnicii. Cetățenii, care se află în localitate, trebuie să se prezinte fizic, în data de 1 februarie, la întâlnirile cu autoritățile. Cetățenii domiciliați în comuna Bâcleș, dar plecați în alte localități sau în străinătate, au ca opțiune comunicarea prin e-mail. Astfel, sunt trei etape la care cetățenii trebuie să participe sau (în situația în care nu sunt în localitate) să își dea acordul prin e-mail, după cum urmează:
1. Participarea la măsurarea imobilelor;
2. Colectarea de documente;
3. Afișare.

„Primăria Comunei Bâcleș și compania Cornel & Cornel Topoexim, vă invită duminică, 1 februarie 2026, să participați la întâlnirile de informare privind lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. În cadrul acestor întâlniri veți afla:
• Ce presupune cadastrul general și cum vă afectează direct pe fiecare dintre dumneavoastră;
• Care sunt pașii pentru delimitarea corectă a proprietăților;
• Ce documente sunt necesare pentru colectarea și verificarea actelor de proprietate;
• Cum puteți colabora cu echipele de măsurători pentru a evita eventualele erori sau inadvertențe;
• Cum și când veți putea verifica datele finale (lucrarea va fi afișată public timp de 60 de zile).”, transmite primarul comunei Bâcleș, Lucian Coandă.

Programul întâlnirilor:
• Ora 10:00 – Căminul Cultural Bâcleș (satele: Bâcleș, Seliștiuța, Podu Grosului și Giura);
• Ora 13:00 – Căminul Cultural Smadovița (satele: Smadovița, Corzu și Petra).
Prezența cetățenilor este foarte importantă pentru reușita acestei lucrări. Participarea activă va asigura:
• Corectitudinea datelor înscrise în cadastru;
• Recunoașterea și respectarea dreptului de proprietate;
• Evitarea problemelor viitoare legate de terenuri și imobile.
„Primăria Comunei Bâcleș și compania Cornel & Cornel Topoexim îndeamnă toți cetățenii comunei să participe la aceste întâlniri. Ele sunt esențiale pentru recunoașterea și respectarea dreptului de proprietate, pentru corectitudinea datelor cadastrale și pentru evitarea oricăror probleme viitoare legate de terenuri și imobile. Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru ca, împreună, să contribuim la realizarea cadastrului general al comunei Bâcleș!”, mai spune edilul localității.

Transportul pentru persoanele, care nu dețin un mijloc de transport propriu, va fi asigurat de către Primăria comunei Bâcleș.
Sat Seliștiuța:
09:00 – Stație Poiana Bâlciului
09:10 – Intersecție moară Seliștiuța.
Sat Bâcleș:
09:20 – Stație Daniel Istodor (magazin);
09:30 – Stație Predescu (magazin)
09:40 – Stație Ignat Mariana
09:50 – Stație Vlăduți Valentina.
Sat Podu Grosului:
09:00 – Stație Tănasie
09:10 – Stație Balica
09:20 – Stație Mircea Lungu
09:30 – Stație Becheanu.
Sat Giura:
09:40 – Stație intersecție cu drumul care duce la Dănuț
09:50 – Stație alimentare cu apă.
Sat Petra:
12:00 – Stație Speriosu Petre
12:10 – Stație Școală Petra
12:20 – Stație intersecție Badea Mariana.
Sat Corzu:
11:50 – Alimentare cu apă Corzu
12:00 – Intersecție Lupu (răscruci)
12:10 – Intersecție Casapu Alexandru
12:20 – Intersecție troiță
12:30 – Intersecție cișmea
12:40 – Intersecție Ghenea Nicolae.
Sat Smadovița:
12:30 – Alimentare cu apă (la Dinel)
12:35 – Stație Safta Milu
12:40 – Stație la Livicu
12:45 – Dealu Mare.





