Ciorile fac prăpăd în agricultură. Fermierii din județ „întorc” culturile de primăvară.

Fermierii din județ se confruntă cu un ”inamic” neașteptat pe câmpuri. Hectare întregi de culturi agricole sunt distruse de ciori. Multe dintre acestea sunt întoarse după semănat, căci păsările mănâncă boabele însămânțate. Situația se înregistrează inclusiv în grădinile cetățenilor, acolo unde legumele au fost distruse de ciori.

Fermierii din sudul județului Mehedinți trag un semnal de alarmă și spun că se confruntă cu mari probleme după semănatul de primăvară. Ciorile au mâncat semințele, producând pagube semnificative. Astfel, agricultorii se văd puși în situația de a relua semănatul și de a investi alte sume.

„Situația e gravă. Aici, întorc – doar pe această parcelă – 20 de hectare de porumb. E plin de ciori. Am investit bani și muncă. Am înțeles că vânarea ciorilor este interzisă, iar noi înregistrăm pagube foarte mari. Ciorile s-au înmulțit. Distrugerile sunt enorme. Voi însămânța, din nou, porumbul. Pentru a beneficia de subvențiile APIA, trebuie să avem pământul cultivat cu ceea ce am declarat – adică porumb; iar porumbul e întors. Prin urmare, trebuie să reînsămânțez. Deja, eram afectați de secetă (pentru că aici, nu a plouat ca în alte zone ale județului) și acum, a mai apărut și această problemă cu ciorile. Noi sperăm să fim despăgubiți.”, declară fermierul Cornel Stroescu.

Și în grădini, gospodarii spun că au rămas fără toată munca. Ciorile au mâncat semințele, spre disperarea oamenilor care se văd legați de mâini și de picioare în fața acestei situații. Sigura soluție este să păzească terenurile, permanent pentru a alunga păsările.

Fermierii sunt disperaţi şi speră într-un ajutor de la stat, având în vedere că soluţiile de combatere sunt aproape inexistente.

„Ciorile sunt o problemă pentru culturile agricole, în special pentru porumb și floarea – soarelui. Și în anii precedenți, am înregistrat astfel de probleme. Păsările scot semințele din pământul proaspăt însămânțat. Se înregistrează pagube însemnate. Nu putem face prea multe, pentru că sunt specii protejate de lege.”, declară, la rândul său, primarul comunei Pristol, Ion Neamțu.

Ciorile sunt protejate prin legislația europeană pentru că mănâncă insecte și rozătoare și hoituri, iar pe de altă parte, în cuibul lor se adăpostesc alte specii de păsări, la rândul lor, ocrotite. Distrugerea cuiburilor, în perioada când păsările au depus ouăle, este pedepsită în țările Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!