Fără iarbă pe pășuni și cu hrana animalelor tot mai greu de plătit, crescătorii din Mehedinți ajung să își reducă efectivele. Grăunțele țin locul ierbii pe care oile nu o mai găsesc pe pășune. În comuna Șimian, un crescător de oi trebuie să le asigure hrană suplimentară, după ce seceta a uscat câmpurile; dar cheltuielile sunt tot mai greu de acoperit, iar crescătorul se gândește să vândă o parte din turmă.

„Situația este foarte gravă. Câmpurile sunt uscate. De 4 luni, nu a dat strop de ploaie în zonă. De o săptămână, le dau boabe, mai ales că oile sunt gestante. Sunt hotărât să vând jumătate de turmă. Natura nu ne ajută, totul s-a scumpit. S-a scumpit motorina, iar de la motorină pleacă tot: se înregistrează scumpiri în lanț.”, declară Ștefan Tăerel, crescător de oi, din comuna Șimian.

În Husnicioara, un alt fermier, care crește bovine din rasa Black Angus, și-a redus efectivul la jumătate. Spune că lipsa hranei de pe pășuni și scumpirile fac tot mai dificilă întreținerea animalelor.

„Este secetă cumplită. Vacile nu au ce mânca pe câmp. Furajele sunt scumpe. De pe 20 august, am început să le dău furaje. Pe câmp, totul este pârjolit. Am vândut deja jumătate din efectivele de animale și o să mai vând. Totul e din ce în ce mai scump, iar noi vindem la aceleași prețuri de ani de zile.”, declară Gigi Negrescu, crescător de bovine Black Angus, din comuna Husnicioara.

Când animalele nu își mai găsesc hrana pe câmp, crescătorii trebuie să acopere diferența din propriile resurse.





