Anchetă în cazul pietonului accidentat mortal pe centură: șoferul bulgar ar fi abandonat victima. Conducătorul auto a fost găsit în Vidin.

Noi detalii ies la suprafață în cazul pietonului accidentat mortal în această dimineață pe centura Severinului. O femeie de 61 de ani, din Șimian a fost, inițial, acroșată de un autoturism, după care târâtă de o autoplatformă. Conform anchetei, șoferul autoplatformei ar fi agățat și târât victima aproximativ 400 de metri, după care ar fi scos-o, ar fi abandonat-o și și-a continuat deplasarea. Practic, a părăsit locul evenimentului, după ce ar fi observat că a accidentat-o pe femeie. În urma cercetărilor, conducătorul auto a fost identificat, fiind vorba despre un cetățean bulgar în vârstă de 32 de ani. Acesta a fost oprit, în urma cooperării între poliția din Mehedinți și cea din Bulgaria, în Vidin, urmând să fie adus în România pentru audieri. În acest caz, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, urmând ca ancheta să stabilească dacă victima și-a pierdut viața în urma primei lovituri sau în urma celui de-al doilea impact.

„Astăzi, pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier care, din cercetările efectuate, au stabilit că o femeie de 61 de ani, s-ar fi angajat în traversarea străzii și ar fi fost acroșată de un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din județul Dolj. Din impact, pietonul a fost proiectat pe sensul opus de mers, fiind lovit de o autoplatformă condusă de un bărbat de 32 de ani, cetățean bulgar. Ulterior, conducătorul autoplatoformei și a continuat deplasarea, părăsind locul accidentului, iar în urma colaborării cu autoritățile bulgare acesta a fost identificat în orașul Vidin, din Bulgaria. În urma evenimentuluu rutier a rezultat decesul femeii de 61 de ani. Conducătorul auto de 22 de ani a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe interzise, rezultatele fiind negative. Se continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.”, transmite IPJ Mehedinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!