Atenție, șoferi: polițiștii din Mehedinți acționează, astăzi, cu radare montate pe trepied!

Polițiștii rutieri acționează astăzi, 4 iunie, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, în zonele cu risc rutier din județul Mehedinți. Acest sistem de monitorizare a traficului utilizează dispozitive radar, montate pe trepiede mobile și surprind în timp real vehiculele care depășesc limita legală de viteză.

Sistemul e-Sigur nu necesită oprirea șoferilor în trafic. Proprietarii vehiculelor vor fi înștințați la domiciliu pentru a comunica cine a condus autoturismul în momentul constatării contravenției.

„Atragem atenția asupra faptului că dispozitivele înregistrează activitatea din trafic la o calitate superioară, iar furnizarea de date eronate poate face obiectul infracțiunii de <<fals în declarații>>. Prin implementarea acestui sistem modern, ne dorim reducerea accidentele rutiere și creșterea siguranței pe drumurile publice. Nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, iar scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate în teren de polițiști este prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la trafic. Conduceți responsabil!”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, comisar – șef Nicolae Lohon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!