Drumul Județean 671E a intrat în reabilitare.

Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 671E, pe tronsonul Pârvulești – Căzănești, au început, iar în această perioadă se execută primele intervenții din șantier.

„Se lucrează la pregătirea terenului, prin defrișarea vegetației, curățarea zonei de lucru și realizarea tuturor intervențiilor necesare pentru buna desfășurare a lucrărilor.”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Proiectul este implementat de Consiliul Județean Mehedinți, cu finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, și presupune modernizarea a peste 15 kilometri de drum județean, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de circulație și la creșterea siguranței rutiere pentru locuitorii din Corcova, Căzănești și din întreaga zonă.

„Continuăm investițiile în infrastructura rutieră pentru a oferi mehedințenilor drumuri moderne, sigure și condiții de trafic tot mai bune.”, mai spune Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!