Primarii fac lucruri trăsnite în prag de alegeri. Edilul din Gârla Mare joacă într-o sală aproape pustie.

Apropierea alegerilor locale îi determină pe unii dintre primari să recurgă la gesturi disperate pe care le fac pentru alegători, în lipsa unor investiții serioase, derulate în timp. Este și cazul edilului Dumitru Baicu, din comuna Gârla Mare, care, după 16 ani de indolență manifestată la cârma primăriei, s-a trezit că vrea să atragă electoratul de partea sa, căci mai este puțin timp până la scrutinul pentru locale. Zis și făcut! Edilul a gândit că, în lipsa unor investiții – fie ele și demarate pe ultima sută de metri – trebuie să arunce praf în ochi votanților. Astfel, a organizat o petrecere „de pomină” în căminul cultural, la care au participat aproape 20 de doamne ale comunității. Pe marginea sălii, se pot observa zeci de scaune goale. Pentru a compensa lipsa participantelor la eveniment, edilul a găsit soluția salvatoare: a invitat copilele din comună la distracție, joc și voie bună; de parcă ar fi sărbătorit 1 iunie, nu 8 martie. Și ca să fie treaba – treabă, edilul s-a prins în joc alături de cele aproape 20 de doamne participante, pentru a da bine în fața electoratului. Evenimentul a fost găzduit de căminul cultural din localitate, evenimentul scoțând din bugetul local 20.000 lei, căci nu v-ați putea imagina că edilul Baicu a venit cu bani de acasă pentru a oferi o surpriză femeilor din comunitate.

Este știut faptul că localitatea, pe care Dumitru Baicu o conduce de 4 mandate, este una văduvită de investiții, însă edilul a avut grijă să se gospodărească. Vorba conform căreia „orice drum asfaltat duce la casa primarului” se poate aplica, fără a greși în cazul lui Baicu, căci ulița, pe care acesta locuiește, este printre puținele asfaltate din comună. În restul comunei, nu a catadicsit să facă mare lucru. Sistemul de apă, canalizarea și asfaltul (utilități necesare în orice comunitate) par să fie doar un vis pentru locuitorii comunei.