Sistem de canalizare, cu stație de epurare, în Malovăț și Colibași!

În comuna Malovăț, a fost recepționată una dintre cele mai importante investiții de care oamenii din satele Malovăț și Colibași aveau nevoie. Este vorba despre înființarea sistemului de canalizare, cu stație de epurare, 21 km rețea și 7 stații de pompare.

„Am fost alături de primarul Ion Michescu, la recepția lucrărilor, împreună cu senatorul Liviu Mazilu și deputatul Alin Chirilă. Consiliul Județean Mehedinți a sprijinit realizarea acestui obiectiv, la fel cum o face de fiecare dată când este vorba despre astfel de investiții de o importanță majoră pentru locuitori și am asigurat, de la bugetul județului, cheltuielile de cofinanțare. Îl felicit pe primarul Ion Michescu pentru finalizarea acestei lucrări! De altfel, mă bucur că oamenii din Malovăț se pot bucura de condiții bune de circulație după ce s-a investit în infrastructura rutieră locală, iar faptul că, acum, beneficiază și de canalizare aduce un plus condițiilor de trai în această comună, unde mulți locuitori din municipiul reședință de județ au ales să se mute pentru că se află foarte aproape de oraș și se pot bucura de aer proaspăt.”, declară președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Investiția are o valoarea de 2,5 milioane euro și a fost finanțată cu fonduri guvernamentale, în cadrul PNDL2.

„Am finalizat investiția sistemului de canalizare pentru satele Malovăț și Colibași, care deservește aproximativ 1500 de persoane. Această investiție are o valoare de 2,5 milioane de euro, având și parte de confințare, asigurată de Consiliul Județean Mehedinți. La fel ca și la alte investiții, am primit sprijinul Consiliului Județean, pentru a oferi condiții normale cetățenilor.”, declară, la rândul său, primarul comunei Malovăț, Ion Michescu.